Conform unui studiu, segmentul de vârstă 18-24 a urcat pe locul doi în topul celor mai activi candidați pentru găsirea unui loc de muncă
Conform unui studiu realizat de eJobs, odată cu declanșarea pandemiei, segmentul de vârstă 18-24 a urcat de pe ultimul loc pe locul 2 în topul celor mai activi candidați, aplicările lunare ale acestora depășind 330.000. Cu toate acestea, doar 17,7% dintre ei spun că s-au și angajat în ultimele 6 luni, conform celui mai recent sondaj eJobs România.
„Una dintre puținele și cele mai îmbucurătoare surprize ale pandemiei a fost să vedem că tinerii au devenit foarte harnici când vine vorba de aplicări. Intenția lor de angajare e, cu siguranță, mult peste perioada prepandemică și chiar la un nivel istoric: avem cu 123% mai multe aplicări din partea lor în luna septembrie a acestui an versus 2019. Oferta de joburi pentru acest segment e și ea una extrem de generoasă – peste 27.000 de noi joburi lunare. Cu toate acestea, realitatea din piață ne arată că procentul celor care își și transformă intenția în fapt este foarte mic”, precizează Raluca Dumitra, Head of Marketing la eJobs România.
Salariul rămâne un criteriu important la angajare pentru 56% dintre ei, dar nu cel mai important, căci 59% pun pe primul loc un plan de dezvoltare profesională bine pus la punct. Celelalte criterii care contează pentru segmentul de vârstă 18-25 sunt o atmosferă de lucru plăcută (37%), să poată lucra part time (33%), flexibilitatea angajatorului (24%), stabilitatea domeniului (24%), dar și posibilitatea de a lucra remote (21%).
O treime dintre cei cu vârste cuprinse între 18 și 25 de ani se așteaptă să câștige între 2.100 și 2.500 de lei pe lună la primul job. 18% caută salarii cuprinse între 1.700 și 2.000 de lei, 16% între 2.600 și 3.000 de lei și 13% s-ar mulțumi cu un venit cuprins între 1.500 și 1.700 de lei, arată cel mai recent studiu realizat de eJobs România, liderul pieței de recrutare din România.
„Ultima perioadă a calibrat așteptările tinerilor aflați la început de carieră la realitatea din piața muncii. Înainte de pandemie, angajatorii se plângeau frecvent că tinerii își doresc salarii peste bugetele pe care le aveau la dispoziție, dar și beneficii pe măsură. Din fericire, această categorie de candidați a înțeles cât de importantă este acumularea experienței de lucru încă de pe băncile facultății și sunt acum mult mai conectați la piață”, mai spuneRaluca Dumitra.
Studiul a fost derulat în luna octombrie a acestui an, pe un eșantion de peste 1.217 de respondenți cu vârste cuprinse între 18 și 24 de ani.