National

Alarmă falsă la Spitalul Județean din Timișoara după ce a fost resimțit un miros de plastic ars

Spitalul Județean din Timișoara a trăit spaima unui incendiu, după ce cadrele au semnalat existența unui miros de plastic ars. Din fericire a fost vorba despre o alarmă falsă. Pompierii s-au deplasat la fața locului, după ce un angajat a semnalat miros puternic de plastic ars. În urma verificărilor nu a fost identificată nicio problemă, deși managerul spitalului a precizat că instalațiile sunt la limită.

„Nu este vorba de un incendiu, a fost alarmă falsă. Colegii de la ISU au venit foarte repede. Un angajat a sunat la 112, după ce a simțit un miros puternic de fum. A fost verificat fiecare colțișor din spital, în condițiile în care toate instalațiile spitalului sunt la limită. Nu a fost identificată nicio problemă. Potrivit informațiilor, un angajat ar fi prăjit pâine. Vom investiga și vom lua măsurile care se impun. Nu a fost evacuat niciun pacient.”, a declarat Managerul Spitalului Județean din Timișoara, Raul Pătrașcu. 

DSU precizează că, în urma unui apel la numărul unic pentru apeluri de urgență 112, 26 de pompieri cu 4 autospeciale de stingere, 2 autoscări, 1 autospecială de transport personal și victime multiple și 1 SMURD s-au deplasat la Spitalul Casa Austria.

„Apelantul semnaliza un miros de plastic ars. În urma recunoașterii nu a fost identificată o stare de pericol și nu au fost evacuate persoane. Pentru stabilirea provenienței mirosului, se continuă cercetările. La locul solicitării au rămas o autospecială CBRN și o autospecială de stingere“.

Related Articles

Back to top button