National

Șeful DSU, Raed Arafat: „S-ar putea să ne trezim că o ducem aşa până prin mijlocul lunii noiembrie, sfârşitul lunii noiembrie, să vedem că încă luptăm cu acest val până ajungem la o situaţie controlabilă”

Șeful DSU, Raed Arafat, a spus că peste două săptămâni va fi analizat impactul măsurilor actuale impuse de CNSU, iar în prezent nu se ia în calcul lockdown-ul. Acesta a precizat că valul patru al pandemiei cel mai probabil va mai dura și că săptămâna viitoare vom ști dacă am ajuns pe un platou în privința infectărilor cu Covid-19.

,,Va mai dura. Când ajungem la un platou, nu vom ajunge să avem o scădere rapidă. O să începem să avem o scădere lentă după platou. Întrebarea este dacă am ajuns la platou, că în ultimele 2 – 3 zile am văzut că suntem. Eram la 18.000, acum suntem la 16 – 15.000. Oare cât ţine platoul ăsta? Dacă e platou, dacă nu ne trezim din nou cu o creştere. Şi dacă ţine platoul ăsta în următoarele zile, când începe să scadă şi cu ce viteză? Clar că măsurile cu masca, mai ales şi celelalte poate vor ajuta la o scădere mai rapidă, dar nici asta nu va fi una spectaculoasă, de pe o zi pe alta să scadă cu câte 1.000. S-ar putea să ne trezim că o ducem aşa până prin mijlocul lunii noiembrie, sfârşitul lunii noiembrie, să vedem că încă luptăm cu acest val până ajungem la o situaţie controlabilă”, a transmis Raed Arafat.

Related Articles

Back to top button