National

Primăria Focșani se pregătește pentru sărbătorile de iarnă în plină pandemie: patinoar, brad, ornamente și artificii de revelion

În ciuda faptul că de astăzi au intrat în vigoare o serie de măsuri restrictive dominate de distanțarea socială, se pare că au Focșani se pregătește cum se cuvine pentru sărbătorile de iarnă.  Primăria Focșani vrea artificii de revelion și patinoar, asta în condițiile în care, la Focșani, rata de infectare în data de 24 octombrie era de 8,29.

Primarul Focșaniului, Cristi Misăilă, a convocat pentru 28 octombrie Consiliul Local la care consilierii trebuie să fie prezenți fizic. E o ședința maraton care va avea nu mai puțin de 94 de proiecte de hotărâri pe ordinea de zi.

Printre acestea, și un proiect prin care primarul Cristi Misăilă propune alocarea a 306.000 de lei pentru a marca sărbătorile de iarnă. Printre propuneri se află închirierea unui patinoar, pentru suma de 175.000 de lei, dar și organizarea unui spectacol de artificii, însoţit de clipul video, la rezoluție 4K ,realizat în cinstea trecerii în noul an.

„Spectacol pirotehnic-foc de artificii în noaptea de Revelion, cu durata de zece minute şi filmare dronă profesională, artificii revelion, transmitere în direct, realizare clip sărbători de iarnă Focşani-Piaţa Unirii, 3 minute clip, montaj format în 4K din dronă şi 2 camere video la sol cu momentul trecerii în noul an, clip ce va fi montat şi distribuit în seara de 1 ianuarie 2021, în valoare de 42.900 lei. Iniţiativa are la bază necesitatea de a marca aceste sărbători de iarnă, aşa cum municipalitatea a procedat în fiecare an spre bucuria tuturor focşănenilor”, se arată în expunerea de motive a Primăriei.

Tot pentru a simți sărbătorile de iarnă așa cum se cuvine, edilii îşi doresc să achiziţioneze şi un brad de Crăciun. De asemenea, vor fi alocaţi bani şi pentru amenajarea centrului oraşului şi Orăşelului Copiilor, multe dintre ornamente fiind procurate din trecut.

Municipalitatea a pregătit 58.800 de lei pentru materiale de promovare personalizată, cum ar fi pixuri, agende, calendare, felicitări, hărţi A3 printate şi laminate. Toate la un loc ajung la suma de circa 100 de mii de euro

Related Articles

Back to top button