E.ON Energie se oferă să ajute spitalele din Timișoara rămase fără căldură
E.ON Energie sare în ajutorul spitalelor din Timișoara care au rămas fără căldură în mijlocul se sezonului rece. E.ON vrea să furnizeze gaze naturale direct spitalelor din Timișoara, în baza unor contracte încheiate cu fiecare unitate în parte, după ce compania a oprit robinetul de gaz pentru Colterm, iar negocierile cu un noul furnizor au eșuat.
„În condițiile în care societatea Colterm Timișoara și autoritățile locale nu au reușit să identifice încă soluții pentru continuarea furnizării de căldură și apă caldă pentru consumatorii cu care Colterm are contract, una dintre opțiunile viabile este de a se încheia cu fiecare dintre respectivele instituții contracte de furnizare a gazelor naturale, care să fie livrate prin intermediul rețelei de distribuție existente”, arată furnizorul de gaze.
Compania susține că această soluție poate fi pusă rapid în practică la acele unități care dețin centrale termice proprii și care, astfel, își vor putea continua activitatea normal.