Local

Tragedie la Ghermănești: Bătrână mistuită de flăcări în propria-i casă!

O bătrână dintr-un sat de lângă Huși a sfârșit în chinuri groaznice după ce a fost arsă de vie într-un incendiu care i-a mistuit și casa. Nenorocirea s-a întâmplat în noaptea de sâmbătă spre duminică (30/31 octombrie), în satul Ghermănești, comuna Drânceni. Femeia, în vârstă de 86 de ani, locuia singură și din cauza unor afecțiuni se deplasa foarte greu. Cel mai probabil, faptul că era aproape imobilă i-a zădărnicit bătrânei orice șansă de a scăpa din incendiul ce i-a cuprins locuința.

”Pompierii militari din cadrul Secției Huși au intervenit cu două autospeciale de stingere cu apă pentru limitarea și lichidarea unui incendiu izbucnit într-o locuință din localitatea Ghermănești, comuna Drânceni. Întrucât era posibil ca în incendiu să fi fost surprinsă o persoană, la fața locului a fost deplasată și o ambulanță SMURD tip B2, cu echipaj de prim ajutor. La sosirea echipajelor de intervenție, incendiul se manifesta în două camere și prin ardere generalizată la nivelul acoperișului. Exista riscul de propagare a incendiului la alte două camere și la o anexă gospodărească.
După ce s-a pătruns în interior, pompierii au găsit într-una dintre camere o persoană carbonizată. Victima, o femeie în vârstă de 86 ani era o persoană greu deplasabilă, aceasta fiind îngrijită de o altă persoană din localitate. După descoperirea trupului victimei, persoanei care o avea în grijă i s-a făcut rău. Aceasta a primit primul ajutor la fața locului, dar după aproximativ 35 minute a refuzat să fie transportată la o unitate medicală”, a declarat Marius Stanciu, purtătorul de cuvânt al ISU ”Podul Înalt” Vaslui.
După aproximativ o oră și jumătate, pompierii hușeni au reușit să lichideze incendiul. Flăcările au mistuit aproximativ 90 metri pătrați acoperiș din tablă și țiglă pe astereală din lemn, două camere și bunurile aflate în interior. A mai fost degradată o cameră și anexa gospodărească. Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost un coș de fum neprotejat termic față de materialele combustibile din apropiere.

 

Related Articles

Back to top button