National

George Șișcu, deputat PNL de Tulcea: „Dacă educaţia este o prioritate, atunci să înţelegem că fără bani nu vom construi un învăţământ de calitate”

Declarație politică
George Șișcu, deputat PNL de Tulcea:

„Suntem pe final de an, iar în perioada imediat următoare vor începe discuţiile privind construcţia bugetară pe anul 2022. În fiecare campanie electorală, politicienii afirmă că educaţia rămâne prioritate naţională, dar când vine vorba de împărţit efectiv banii publici, educaţia nu mai este în prim-plan, ci ajunge mult mai jos în topul priorităţilor.
Investiţia în educaţie ar trebui să fie preocuparea noastră numărul unu. Tot timpul, zi de zi, nu doar în campaniile electorale sau pe 15 septembrie când începe anul şcolar.

Avem un grad de analfabetism funcţional uriaş în România. Rata analfabetismului s-a situat în ultimul deceniu între 40 şi 45 la sută. De asemenea, 15 la sută dintre elevi abandonează şcoala. Unii dintre ei o fac fără să ştie măcar să citească. De altfel, inclusiv dintre tinerii care reuşesc să lectureze un text, mulţi nu pot să răspundă corect la întrebări simple legate de conţinutul textului respectiv.

Sunt lucruri îngrijorătoare, care ar trebui nu doar să ne dea de gândit, ci să ne facă să acţionăm urgent.
Ştim unde suntem, avem tot felul de studii care arată situaţia dificilă în care se află învăţământul românesc, dar întrebarea este cum acţionăm mai departe? Nu e suficient doar să constatăm.

Problema asigurării finanţării educaţiei în România devine o chestiune esenţială. Nu vom avea un învăţământ de calitate fără bani. Nu vom păstra oamenii competenţi în sistem şi nu vom atrage tineri bine pregătiţi către învăţământ dacă nu vom oferi şi condiţii pe măsură.

Nu putem continua să ne mai minţim singuri. Legea Educaţiei Naţionale prevede faptul că bugetul anual pentru educaţie trebuie să fie de minim 6% din PIB, însă în realitate valoarea acestui procent nu ajunge decât la jumătate.

Ar trebui să decidem ca naţiune ce vrem şi încotro mergem. Ori renunţăm la povestea cu 6 la sută, ceea nu cred că este cazul, ori acordăm educaţiei importanţa care i se cuvine şi alocăm un buget generos pentru acest domeniu. Nu poţi face mereu aceleaşi greşeli, iar apoi să te miri că nu obţii rezultate bune.”

Related Articles

Back to top button