Home » Local » Renunță la afaceri! Sute de vasluieni și-au radiat firmele de la Registrul Comerțului

Renunță la afaceri! Sute de vasluieni și-au radiat firmele de la Registrul Comerțului

Pandemia de coronavirus a frânat serios dorința vasluienilor de a-și deschide o afacere. În primele zece luni ale anului 2021 și-au suspendat activitatea 155 de firme, 172 au fost dizolvate, iar 525 au fost radiate din Registrul Comerțului. În aceeași perioadă, au fost înmatriculate în total 1.230 de societăți.

Ionel Constantin, președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Vaslui, a spus că fără niște discuții deschise dintre mediul de afaceri și autoritățile locale, relansarea activității economice se va lăsa mult așteptată.

„Nu aș putea să spun că economia și-a revenit, ci că este un pic mai bine față de 2020, în anumite sectoare de activitate. Nu aș putea spune că economia e net superioară față de ultimii ani. Dacă e față de 2020, creșterea economică este zero. Se vede în buzunarele oamenilor! Oamenii au sărăcit! Investițiile se fac foarte greu în județul Vaslui și avem foarte mare nevoie de investiții, pentru că de acolo provin taxele și impozitele care alimentează bugetul de stat”, a spus Ionel Constantin.

Anul trecut, județul Vaslui a bifat un loc codaș în Moldova în ceea ce privește înmatricularea de noi firme. La sfârșitul anului 2020, în județul nostru au fost deschide în total 1.060 de firme. Este vorba despre 772 SRL-uri, 162 – II, 112 – PFA, 12 IF etc. Dacă ne raportăm la anul 2019, când au intrat în mediul economic 1.495 de societăți, se înregistrează o dinamică negativă de aproape 30%.

Dacă facem o comparație cu celelalte județe din Regiunea de Dezvoltare Nord-Est, decalajul dintre întreprinzători este și mai mare. Potrivit acelorași date statistice de la finalul anului 2020, situația în regiune era următoarea: Bacău avea întregistrate 2.486 firme; Botoșani – 1.133 firme; Iași – 4.713 firme; Neamț – 1.859 firme și Suceava – 2.328 de firme.

(Dănuț CIOBANU)

 

 

About Ciobanu Danut

%d blogeri au apreciat: