Accident rutier pe DN 85 între un microbuz școlar și un autoturism. Șapte elevi au fost răniți
Accident rutier pe DN 85, în localitatea Nicolae Bălcescu, județul Bacău, în urma căruia șapte copii au suferit contuzii şi au fost transportaţi la spital. Coliziunea a avut loc între un microbuz şcolar şi un autoturism.
Purtătorul de cuvânt al ISU Bacău, maiorul Andrei Grecu, a declarat că în microbuz se aflau 16 persoane – 3 adulţi şi 13 copii.
„În urma accidentului a rezultat o persoană încarcerată în autoturism, un bărbat în vârstă de 39 de ani. A fost extrasă conştientă din autoturism de către forţele de intervenţie şi a fost predată echipajului SMURD în vederea transportului la spital. În accident a fost implicat un autoturism în care se afla o persoană – cea încarcerată – şi un microbuz în care se aflau 16 persoane (3 adulţi şi 13 minori), din care 7 minori au fost transportaţi la spital cu ambulanţele SAJ, cu contuzii minore”, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Bacău.
Nu a fost activat Planul Roşu de Intervenţie, iar traficul rutier nu a fost blocat. Poliţiştii rutieri efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal de vătămare corporală din culpă pentru a stabili cauzele şi împrejurările producerii accidentului.