Home » National » Europarlamentarul Siegfried Mureșan a fost decorat de Maia Sandu cu „Ordinul de Onoare”

Europarlamentarul Siegfried Mureșan a fost decorat de Maia Sandu cu „Ordinul de Onoare”

Zi importantă pentru Europarlamentarul Siegfried Mureșan, care fost decorat miercuri de Maia Sandu cu „Ordinul de Onoare”. 

„Am acordat această distincție în semn de apreciere pentru susținerea obiectivului nostru de integrare europeană și a eforturilor de consolidare a proceselor democratice în Republica Moldova. De mai mulți ani, Siegfried Mureșan este un prieten de încredere și un promotor al intereselor țării noastre în instituțiile Uniunii Europene, iar astfel ne ajută să construim o viață mai bună pentru toți cetățenii noștri”, a motivat președinta Maia Sandu.

„Dorința mea este ca și cetățenii Republicii Moldova să poată trăi în siguranță la fel ca toți cetățenii Uniunii Europene. Pentru asta am lucrat în ultimii ani, pentru asta voi continua să lucrez și în anii următori”, a scris Mureșan pe Facebook.

Tot miecuri, Maia Sandu s-a întâlnit cu câțiva membri ai delegației Parlamentului European la Comitetul Parlamentar de Asociere UE – Republica Moldova. Este vorba despre eurodeputații Ramona Strugariu, Vlad Nistor și Maria Grapini.

About Axinte Radu Alexandru

%d blogeri au apreciat: