Home » Administratie » Proiect câștigat! Peste 2,3 milioane de lei pentru construcţia unui centru multi-funcţional în Huși

Proiect câștigat! Peste 2,3 milioane de lei pentru construcţia unui centru multi-funcţional în Huși

Conducerea Ministerului Dezvoltării a semnat 28 de noi contracte de finanţare prin Programul Operaţional Regional (POR) 2014-2020, în valoare eligibilă totală de 217.517.211,45 de lei. Printre UAT-urile în care se implementează proiecte finanțate din fondurie europene nerambursabile se numără și municipiul Huși, care primește 2.361.705 de lei pentru construcţia unui centru multi-funcţional în zona urbană marginalizată (ZUM) 3 – Dric.

La această dată, Primăria Huși are în derulare 22 de proiecte cu finanțare de la Ministerul Dezvoltării, Compania Națională de Investiții sau Uniunea Europeană. Problema mare este că explozia prețurilor la materialele de construcții și criza acută de forță de muncă îngreunează serios derularea acestor investiții.

„Este ceva inadmisibil. Nici nu știu cum o să termin aceste lucrări. Chiar dacă s-a dat ordonanța prin care actualizăm prețurile, chiar dacă sunt proiecte europene avem și noi costuri elegibile, care ne vor afecta foarte mult bugetul. În același timp, avem niște creșteri pe care în acest moment nu le poate estima nimeni, costurile cu utilitățile: energie electrică și căldura”, a spus Ioan Ciupilan, primarul municipiului Huși.

Unul din proiectele aflate în derulare vizează „Modernizarea și dotarea Ambulatoriului Spitalului Municipal „Dimitrie Castroian” Huși”, finanțat prin POR 2014-2020. Proiectul european are o valoare totală de 1.188.789 euro.

Scopul proiectului vizează creșterea accesibilității și calității serviciilor de sănătate, furnizate în cabinetele de specialitate din cadrul Ambulatoriului Spitalului Municipal „Dimitrie Castroian” din municipiul Huși. Vor fi achiziționate 83 de echipamente și dotări necesare funcționării și eficientizării serviciilor de sănătate publică.

(Dănuț CIOBANU)

 

 

 

About Ciobanu Danut

%d blogeri au apreciat: