Home » National » Salvați Copiii a dotat maternitățile și secțiile de pediatrie din Regiunea Nord-Est cu echipamente de peste 1.033.559 de euro

Salvați Copiii a dotat maternitățile și secțiile de pediatrie din Regiunea Nord-Est cu echipamente de peste 1.033.559 de euro

 

  • De ce este importantă redirecționarea a 20% din impozitul pe profit ?

În urma solicitărilor primite de la medici și într-un context sanitar marcat de subfinanțare, Organizația Salvați Copiii România a accelerat în 2021 programul de dotare a maternităților și secțiilor de pediatrie din regiunea Nord-Est, cu echipamente medicale în valoare totală de peste 233.208 de euro. Rata medie a mortalității infantile în regiunea Nord-Est (Bacău, Botoșani, Iași, Neamț, Suceava și Vaslui ) este de 6,2 la mia de copii născuți vii în 2020, potrivit datelor semidefinitive oferite de Institutul Naţional de Statistică-INS.

În interiorul regiunii există însă câteva clivaje semnificative:

  • în județul Bacău, rata mortalității infantile a fost de 6,1 la mia de copii născuți vii
  • în județul Botoșani – 7,0 la mie
  • în județul Iași – 4,4 la mie
  • în județul Neamț – 5,7 la mie
  • în județul Suceava – 9,5 la mie
  • în județul Vaslui – 3,9 mie

În cei 11 ani de campanie, Salvaţi Copiii România a ajuns până acum în regiunea Nord-Est a ţării cu 146 de echipamente necesare supravieţuirii nou-născuţilor și pentru susținerea tratamentului și a intervențiilor de specialitate în diferite specializări pediatrice în valoare de 1.033.559 de euro, la unitățile medicale din Bacău, Botoșani, Dorohoi, Iași, Pașcani, Piatra Neamț, Roman, Târgu Neamț, Bicaz, Vatra Dornei, Gura Humorului, Suceava, Câmpulung Moldovenesc, Rădăuți, Fălticeni, Dolhești, Vaslui, Bârlad și Huși.

Principala cauză a mortalității infantile este prematuritatea, care înregistrează o creștere semnificativă în aproape toate țările lumii. Copiii prematuri au mari șanse de supraviețuire și recuperare, dacă maternitatea în care se nasc are la dispoziție aparatură medicală adecvată unei intervenții rapide.

De la debutul programului național de reducere a mortalității infantile în România, Salvați Copiii a investit peste 6.800.000 de euro în dotarea a 102 unități medicale din toate județele țării cu 930 de echipamente medicale, care au ajutat la supraviețuirea și tratarea a peste 130.000 de copii.

O parte din aceste fonduri a fost colectată prin solidaritatea companiilor care au înțeles că sprijinirea maternităților din România este o prioritate socială.

Gabriela Alexandrescu, Președinte Executiv Salvați Copiii România: „Când am demarat programul de combatere a mortalității infantile, știam că ne așteaptă un drum lung. Am deschis centre în comunități vulnerabile și am pus bazele unui proiect ambițios de dotare a maternităților și secțiilor de Terapie Intensivă Neonatală. Ni s-au alăturat imediat medici dedicați și, treptat, susținători și parteneri sociali, pe care mizăm în continuare. Împreună am reușit să extindem programul și către spitalele de pediatrie.

De aceea este atât de important acest mecanism de direcționare a 20% din impozitul pe profit: pentru că înseamnă construcție solidă”.

Deși direcționarea a 20% din impozitul pe profit către cauze sociale este la latitudinea operatorilor comerciali, mulți dintre aceștia nu utilizează acest instrument crucial pentru sprijinirea categoriilor sociale vulnerabile.

Pentru că viața unor copii care se luptă să trăiască depinde de investiția pe care o facem în maternități, Salvați Copiii lansează un apel către companiile din România de a direcţiona 20% din impozitul pe profit către o cauză vitală: dotarea cu echipamente performante a unităților medicale – a maternităţilor, secţiilor de neonatologie, ATI și pediatrie.

Persoanele juridice care doresc să sprijine acest demers pot descărca contractul precompletat cu datele de identificare ale organizaţiei aici. Plățile trebuie făcute până la 31 decembrie 2021.

Microîntreprinderile pot sponsoriza Organizația Salvați Copiii, potrivit legii, în limita a 20% din impozitul pe venit.

 

 

ZID PENTRU SPITALE cu 20% din impozitul pe profit

 

Companiile care vor să se implice în dotarea secțiilor de pediatrie și a maternităților pot trimite contractul de sponsorizare în baza căruia redirecţionează 20% din impozitul pe profit la adresa sustinator@salvaticopiii.ro. Contractul poate fi descărcat de pe site-ul Organizației Salvați Copiii, de aici: https://www.salvaticopiii.ro/implica-te/companii/directioneaza-20-din-impozitul-pe-profit

Contact Salvați Copiii România: Ștefania Mircea, Coordonator program, stefania.mircea@salvaticopiii.ro , 0745.375.148.

Despre Organizaţia Salvaţi Copiii:

De 31 de ani, Salvați Copiii România construiește programe sociale, politici publice și practici solide în beneficiul copilului din România. Expertiza și complexitatea proiectelor la nivel național fac din organizație o instituție socială esențială, al cărei rol este medierea între societate și autoritatea publică, în beneficiul copilului. În cele peste trei decenii de activitate, Salvați Copiii a intervenit activ în societate, identificând soluții concrete pentru protejarea și sprijinirea copiilor vulnerabili, și a militat, în același timp, pentru o colaborare viabilă cu autoritățile decidente, pentru asigurarea interesului superior al copilului.

Salvați Copiii și-a asumat rolul de supraveghere vigilentă a autorităților publice, în așa fel încât acestea să implementeze politici publice de durată care să corecteze cauzele care duc la vulnerabilizarea copiilor. Totodată, organizația a reușit să creeze rețele active de solidaritate, prin încurajarea responsabilității sociale a companiilor și a societății, în sens larg. În calitate de membru al Save the Children, cea mai mare organizaţie independentă din lume care promovează drepturile copilului şi care cuprinde 30 de membri şi desfăşoară programe în peste 120 de ţări, VIZIUNEA noastră este o lume care respectă, pentru fiecare copil, dreptul său la supraviețuire, educație, protecție și participare, asumându-ne MISIUNEA de a obţine progrese importante privind modul în care copiii sunt tratați și producerea schimbărilor imediate și de durată în viaţa acestora. Peste 2.570.000 de copii au fost implicați în programele și campaniile Organizației Salvați Copiii.

 

About Axinte Radu Alexandru

%d blogeri au apreciat: