Home » Administratie » Transport european! Consiliul Local Vaslui va transfera către SC Transurb cele 8 autobuze hibrid

Transport european! Consiliul Local Vaslui va transfera către SC Transurb cele 8 autobuze hibrid

Primăria Vaslui va recepționa în următoarea perioadă cele 8 autobuze hibrid, achiziționate prin intermediul proiectului european dedicat dezvoltării transportului local. Este vorba despre proiectul „Extinderea rutelor, traseelor și stațiilor pentru transportul public de călători, finanțat cu fonduri europene”. Cele 8 mijloace moderne de transport în comun au o valoare de 11.946.000 lei și, prin punerea lor în circulație, vasluienii vor beneficia de un mediu mai curat, ca urmare a reducerii noxelor.

„Firma de la care am achiziționat autobuzele va veni cu toate documentele și vom încheia recepția. În prima ședință a Consiliului Local Vaslui vom transfera mijloacele de transport către SC Transurb, pentru a intra în funcțiune”, a precizat Vasile Pavăl, primarul municipiului Vaslui.

Fiecare autobuz hibrid are 33 locuri pe scaune și 67 în picioare, motoare diesel hibrid, prize de încărcare a telefoanelor, aer condiționat/sistem de încălzire a aerului în sezonul rece, sistem de supraveghere video și rampă pentru accesul persoanelor cu dizabilități.

În cadrul aceluiași proiect de extindere a rutelor și traseelor vor fi montați 342 de stălpi pentru susținerea rețelei pentru firul de contact al troleibuzelor, vor fi construite 25 de stații noi aferente zonelor de extindere a rețelelor de troleibuze și vor fi amenajate 69 de stații de călători existente.

Extinderea infrastructurii de transport în comun cu autobuzul și troleibuzul din municipiul Vaslui se va face pe mai multe direcții: traseu 1  – zona Koket (str. Gheorghe Doja), traseu 2 – strada Traian, str. Castanilor (zona liceelor Ştefan Procopiu, Ion Mincu) și traseu 3 – zona Delea – locuinţe (până la Barajul Delea), zonă cuprinsă între Nodul Intermodal și Zona Industrială (DN 2F, după CFS Vaslui). Valoarea totală a acestui proiect se ridică la suma de 108.878.193 lei.

 (Dănuț CIOBANU)

About Ciobanu Danut

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*