Home » Administratie » Fără bani la buget! Primarii fac naveta la Consiliul Județean Vaslui pentru cofinanțarea proiectelor

Fără bani la buget! Primarii fac naveta la Consiliul Județean Vaslui pentru cofinanțarea proiectelor

de Dănuț CIOBANU 

Multe primării din județul Vaslui termină anul 2021 cu aceleași probleme financiare, care blochează finalizarea proiectelor de investiții. Chiar dacă Guvernul României a făcut mai multe plăți pentru lucrările efectuate în cadrul PNDL, autoritățile locale nu au sumele necesare pentru partea de cofinanțare. Pentru a face rost de bani, primarii fac drumuri repetate la Consiliul Județean Vaslui, care este ultima speranță în vederea obținerii acestor sume.

Spre exemplu, în acest an, comuna Dragomirești a avut nevoie de circa 2 milioane de lei pentru parte de cofinanțare la diferite proiecte de dezvoltare. Comuna are în implementare cinci proiecte prin Programul Național pentru Dezvoltare Locală (PNDL) 1 și 2. Problema gravă este că autoritățile locale nu au bani la buget pentru partea de cofinanțare.

„Lipsa banilor m-a determinat să fac mai multe drumuri la Consiliul Județean Vaslui, pentru a solicita resurse în vederea finalizării acestor lucrări. Nu mă refer neapărat la asfaltarea drumurilor din comună. Cel mai stringent este că se finalizează patru școli. Copiii din aceste școli învață în niște condiții precare, condiții cu care nu ne mândrim. Am solicitat un ajutor substanțial pentru Dragomirești la acest sfârșit de an, pentru că sunt în prag de finalizare patru școli și ne trebuie bani de cofinanțare”, a spus Dănuț Iacob, primarul comunei Dragomirești.

Comuna Dragomirești are patru investiții în domeniul școlar finanțate prin PNDL 2. Cele patru proiecte vizează demolarea și construcția unei școli noi în satul Popești, reabilitarea școlii din satul Poiana Petrei, reabilitarea școlii din satul Doagele și reabilitarea școlii din satul Rădeni.

Cu lipsa resurselor financiare penstru susținerea investițiilor sau a cheltuielilor legate de partea de funcționare se confruntă numerosase UAT-uri din județul Vaslui.

UAT-urile nu au bani pentru funcționare, unele nu au pentru cofinanțarea proiectelor europene și pentru PNDL 2. Mai sunt proiecte neterminate prin PNDL 1”, spunea Neculai Moraru, primarul comunei Fălciu și președintele Asociației Comunelor din România – Filiala Vaslui.

Ministerul Dezvoltării a mai realizat plăți pentru PNDL în data de 4 noiembrie 2021 către comunele Epureni (986.708 lei); Rebricea (109.480 lei); Șuletea (1.058.107 lei); Tăcuta (52.332 lei).

În data de 18 octombrie 2021, Ministerul Dezvoltării a făcut păți pentru proiectele din PNDL comunelor Albești (56.086 lei); Bogdănești (585.688 lei); Ciocani (224.650 lei); Dimitrie Cantemir (1.641.113 lei); Laza (160.145 lei); Lunca Banului (149.503 lei); Roșiești (184.747 lei); Solești (131.408 lei); Tăcuta (505.606 lei); Vinderei (două plăți de 807.254 lei, respectiv 331.502 lei).

La toate aceste plăți se adăugă și alocarea de fonduri realizată în data de 17 septembrie 2021. Județul Vaslui a primit în total suma de 13.010.556 lei lei, din care comuna Dragomirești a primit 920.249 lei, Zorleni – 274.244 lei, Pungești – 378.473 lei, Stănilești – 604.607 lei etc. Și CJ Vaslui a primit sume pentru patru proiecte de investiții pe care le derulează prin PNDL, cea mai mare alocare ridicându-se la 1.835.015 lei.

 

 

 

 

About Ciobanu Danut

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*