de Dănuț CIOBANU
Aparatul bugetar și mediul privat de la nivelul județului Vaslui încheie anul 2021 în tabere opuse. În timp ce sectorul de producție este falimentat aproape în totalitate, în sistemul de stat salariile sunt mult mai mari, lucru care conduce la o concurență neloială. Dacă oamenii de afaceri și-ar dori ca aparatul bugetar să fie un tovarăș pentru dezvoltarea comunităților, sistemul de stat se dovedește a fi cel mai puternic adversar.
Anul 2021 a marcat acutizarea problemelor dintre aparatul bugetar și mediul privat. Dacă oamenii de afaceri au cerut insistent ca între cele două sectoare să fie o colaborare, o strategie unitară de dezvoltare, realitatea este cu total alta. Prin sistemul de salarizare net superior, sistemul bugetar s-a plasat într-o concurență neloială cu sectorul de producție, în timp ce fírmele fac tot mai greu față problemelor provocate de criza economică și de pandemia de coronavirus.
Ovidiu Copacinschi, președintele Asociației Patronale a Întreprinderilor Mici și Mijlocii Vaslui, a spus că în momentul când apar noi oferte de locuri de muncă la stat, angajați de la privat pleacă la stat, ceea ce nu este normal să se întâmple.
„Statul ar trebuie să fie tovarăș cu mediul privat, însă nu este nici pe departe tovarăș. Statul este principalul competitor și adversar al mediul privat”, a spus Ovidiu Copacinschi.
De altfel, în cursul acestui an, patronatul vasluian a cerut reducerea aparatului bugetar. Reprezentanții mediului economic susțin că doar o administrație suplă, eficientă și investițiile masive publice pot scoate din actuala criza economică mediul privat. Pentru ca statul să dețină capacitatea de a face investiții, este nevoie ca fondurile alocate susținerii aparatului de stat să fie reduse la maxim. Un rol important în relansarea economică îl are și atragerea fondurilor europene atât de către autoritățile publice, cât și de mediul privat.
Referindu-se la necesitatea reducerii personalului din aparatul bugetar, Ionel Constantin, președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Vaslui, a precizat: „Cad clădirile din pricina celor încadrați la buget!”.
Dintr-un total de aproximativ 55.000 salariați din județul Vaslui, circa 38.000 lucrează în sistemul bugetar. Singurele activități din sectorul de producție mai sunt câteva firme din industrie, agricultură, confecții și comerț.