Home » National » Interesul românilor pentru vaccinare este pe trend descendent
Centrul de Vaccinare anti-COVID-19 din complexul expozitional Romexpo din Bucuresti poate fi vazut inaintea deschiderii pentru persoanele ce vor dori sa se imunizeze, marti 19 ianuarie 2021. EDUARD VANATORU / MEDIAFAX FOTO

Interesul românilor pentru vaccinare este pe trend descendent

Se pare că în această perioadă aglomerată, românii nu mai au timp să treacă și pe la centrul de vaccinare. În ultimele 24 de ore, doar 28.320 de doze de vaccina anti-Covid au fost administrate în România, potrivit Comitetului Național (CNCAV). Dintre acestea, doar 4.556 au reprezentat prima doză, iar 15.126 – doza booster. În total, circa 7,88 milioane de persoane s-au vaccinat cu prima doză în România, una dintre cele mai scăzute rate din toată Uniunea Europeană.

Scăderea numărului de persoane vaccinate este o tendință clară în ultimele trei săptămâni, după cum arată statistica oficială.

Încetinirea campaniei are loc în paralel cu tergiversarea proiectului legislativ care ar urma să condiționeze accesul la locul de muncă de deținerea unui Certificat Covid, care să ateste fie vaccinarea, fie trecerea prin boală în ultimele 180 de zile, fie testarea pe banii angajatului.

Proiectul inițial, depus de Florin Cîțu și alți parlamentari PNL, a fost îngropat în comisia de sănătate din Camera Deputaților. Ministrul PSD al Sănătății, Alexandru Rafila, a promis de trei săptămâni că va prezenta un nou proiect, dar el nu l-a transmis nici până astăzi coaliției de guvernare sau Parlamentului pentru dezbatere.

About Axinte Radu Alexandru

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*