Home » National » 24 de turiști dintre care 12 copii au fost salvați de pe munte de jandarmii montani

24 de turiști dintre care 12 copii au fost salvați de pe munte de jandarmii montani

Nicio zi fără salvarea turiștilor de pe munte. Jandarmii montani au coborât 24 de turişti, inclusiv 12 copii, de la Cota 1400 în staţiunea Sinaia, informează Agerpres, care citează Inspectoratul Judeţean de Jandarmi (IJJ) Prahova.

Acţiunea s-a desfăşurat miercuri după-amiază, după ce turiştii nu au putut coborî cu instalaţiile de transport pe cablu, din cauza unei întreruperi a alimentării cu energie electrică.

„Neputând fi apreciat timpul necesar remedierii defecţiunii şi dat fiind faptul că noaptea se apropia, jandarmii montani aflaţi în timpul serviciului au luat hotărârea de a transporta în siguranţă turiştii, dintre care şi 12 copii cu vârste cuprinse între 6 şi 12 ani, cu autospeciale de jandarmerie, până în staţiunea Sinaia, acolo unde erau cazaţi”, se precizează într-un comunicat transmis joi de IJJ Prahova.

About Axinte Radu Alexandru

%d blogeri au apreciat: