Home » National » Pârtia „Piatra Grăitoare” de la Vârtop, Bihor se deschide astăzi. Tarifele sunt mai mari cu 50%

Pârtia „Piatra Grăitoare” de la Vârtop, Bihor se deschide astăzi. Tarifele sunt mai mari cu 50%

Dacă încă nu știți ce pârtie să alegeți pentru distracția de Sărbători vă anunțăm că pârtia cu zăpadă naturală din satul de vacanţă Vârtop, județul Bihor, va fi deschisă începând de astăzi 23 decembrie.  Consiliul Local Nucet, care administrează pârtia „Piatra Grăitoare”, a decis majorarea tarifelor de telescaun.

„Dragi iubitori ai sporturilor de iarnă, joi 23.12.2021 se va deschide sezonul de schi la Pârtia Piatra Grăitoare Vârtop. Am implementat şi câteva măsuri de siguranţă: păstrarea distanţei de 1,5 m faţă de celelalte persoane, atât la casierie, cât şi la îmbarcarea pe telescaun, şi folosirea dezinfectantului în punctele de interes comun”, se arată pe pagina de Facebook întreţinută de administratorii pârtiei.

Tarifele practicate pentru urcarea cu telescaunul vor fi mai mari începând din acest sezon. „Avem de-a face cu o creştere a preţurilor, dat fiind că s-a scumpit şi combustibilul folosit pentru telescaun”, a precizat pentru Bihoreanul Daniela Boldor, de la firma Universal a Consiliului Local Nucet, care administrează pârtia.

Astfel, conform hotărârii luate miercuri de aleşii din Nucet, un bilet pentru o urcare, pentru adulţi, a costat sezoanele trecute 10 lei, însă din această iarnă va costa 15 lei. O urcare pentru copii a costat 5 lei, iar de acum va costa 10 lei.

 

About Axinte Radu Alexandru

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*