Home » National » Klaus Iohannis a numit-o pe Iulia Raluca Matei ca noul ambasador al Românei la Uniunea Europeană

Klaus Iohannis a numit-o pe Iulia Raluca Matei ca noul ambasador al Românei la Uniunea Europeană

Astăzi, președintele Klaus Iohannis a semnat decretul pentru numirea noului ambasador al României pe lângă Uniunea Europeană. Iulia Raluca Matei este diplomat de carieră, până în prezent secretar de stat pentru Afaceri Europene în MAE.

„Decret privind acreditarea doamnei Iulia-Raluca Matei în calitate de ambasador extraordinar și plenipotențiar, șef al Reprezentanței Permanente a României pe lângă Uniunea Europeană”, transmite Administrația Prezidențială.

Potrivit informațiilor publicate pe pagina ministerului de Externe, Iulia Raluca Matei a fost numită în funcția de secretar de stat pentru Afaceri Europene la data de 8 noiembrie 2019. Este diplomat de carieră din anul 2003 și a parcurs toate etapele profesionale până la gradul diplomatic de ambasador, pe care îl deține în prezent. Cariera sa diplomatică a fost asociată în mod constant de relațiile cu Uniunea Europeană şi statutul României de stat membru al Uniunii Europene.

Înainte de numirea în funcția de secretar de stat, a deținut, începând cu aprilie 2013, funcția de director general adjunct și ulterior, din 2016, director general al Departamentului Uniunea Europeană din cadrul Ministerului Afacerilor Externe. În această calitate, a fost responsabilă cu gestionarea ansamblului problematicii UE, atât din perspectiva rolului Ministerului Afacerilor Externe de coordonator al sistemului național de gestionare a afacerilor europene, cât și a dialogului politico-diplomatic bilateral cu statele membre ale Uniunii Europene.

A absolvit, în anul 2001, Facultatea de Științe Politice și Administrative, secția franceză, din cadrul Universității București și ulterior, a obținut o diplomă de master în instituții și politici UE, la Institutul de Studii Europene din cadrul Universității Libere din Bruxelles.

A participat la numeroase cursuri de formare în domeniul relațiilor internaționale și afacerilor europene. Vorbește fluent limbile engleză şi franceză.

About Axinte Radu Alexandru

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*