Home » National » Europa se confruntă cu cea mai agresivă epidemie de gripă aviară

Europa se confruntă cu cea mai agresivă epidemie de gripă aviară

Specialiștii nu vin cu vești bune! Europa se confruntă cu cea mai gravă epidemie de gripă aviară din istorie.

„În prezent traversăm cea mai gravă epidemie de gripă aviară atât în Germania cât şi în Europa”, susţin cercetătorii de la FLI. Potrivit acestora, noi cazuri sunt detectate în fiecare zi şi nu doar păsările sunt afectate de virusul gripei aviare. „Nu se întrevede un sfârşit iar ţările afectate se întind din Finlanda şi până în Insulele Feroe, din Rusia şi până în Portugalia”, potrivit cercetătorilor care adaugă că au fost descoperite cazuri chiar şi în Canada, India şi estul Asiei.

Începând din octombrie şi până în data de 29 decembrie, în Germania au fost descoperite 394 de cazuri de infecţie cu gripă aviară în rândul păsărilor sălbatice, inclusiv raţe, gâşte, lebede şi pescăruşi. Majoritatea cazurilor au fost detectate de-a lungul coastelor. De asemenea, cercetătorii de la FLI au identificat 46 de cazuri de infecţie cu gripă aviară la fermele de păsări din Germania.

În aceeaşi perioadă, de-a lungul Europei datele FLI arată că au fost descoperite 675 de cazuri de infecţie cu gripă aviară în rândul păsărilor sălbatice şi 534 de cazuri de infecţie în rândul păsărilor domestice.

În plus, au fost descoperite cazuri de gripă aviară la mamifere, de exemplu la vulpi în Ţările de Jos şi Finlanda, la foci în Suedia şi Germania şi la vidre în Finlanda.

Gripa aviară este o boală virală foarte contagioasă, care apare în principal la păsările de curte şi la păsările de apă sălbatice. Virusurile gripei aviare sunt virusuri cu patogenitate ridicată sau scăzută (HPAI, respectiv LPAI) în funcţie de caracteristica moleculară a virusului şi de capacitatea acestuia de a provoca boli şi mortalitate la pui.

 

About Axinte Radu Alexandru

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*