Pariul cu Bruxelles-ul! Fondurile europene vor transforma Vasluiul într-un motor al prosperității
de Dănuț CIOBANU
Atragerea fondurilor europene nerambursabile va fi în anul 2022 marele pariu asumat de către Primăria Vaslui. Pe lângă investițiile aflate în derulare cu bani europeni, municipalitatea este mobilizată pentru a face față noilor oportunități de finanțare. Astfel, sunt în pregătire zeci de proiecte care vor fi depuse pe POR 2021-2027 și PNRR. În total, este vorba de fonduri care se ridică la circa 130 milioane de euro.
Vasile Pavăl, primarul municipiului Vaslui, a precizat că sunt în pregătire o serie de proiecte, care vor fi depuse pe Programul Operațional Regional (POR) 2021-2027. Alocările financiare din acest program se ridică la circa 69 milioane de euro, urmând ca proiectele să fie depuse la Agenția pentru Devoltare Regională (ADR) Nord Est.
O altă direcție de lucru este Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), program așteptat cu un mare interes de autoritățile locale și agenții economici din județul Vaslui. Pe acest program, municipiul reședință de județ va beneficia de o sumă de circa 60 milioane de euro.
Direcțiile de investiții pe acest program privesc eficiența energetică, digitalizarea sau schimbările climatice. Spre exemplu, pe axa de transport se urmărește reducerea mijloacelor pe motorină, construcția de stații de încărcare pentru mașinile electrice, amenajarea de piste de biciclete pentru mobilitatea urbană etc.
„Ne dorim ca Vasluiul să fie conectat la întreaga viață socială și economică a țării și nu numai. Vasluiul să fie un oraș sănătos, să își dezvolte agricultura din jurul orașului, să fie competitiv și să reprezinte o atracție cel puțin la nivel regional. Vasluiul să fie un oraș verde și sigur, un oraș cultural. Ne dorim ca Vasluiul să fie un pol al dezvoltării. Ținta este ca Vasluiul să fie un motor al dezvoltării, să fie un oraș bine administrat!”, a spus Vasile Pavăl.
La această dată, Primăria Vaslui derulează un pachet de proiecte finanțate pe Axa Prioritară 4 – ”Sprijinirea dezvoltării urbane durabile”, din cadrul POR 2014-2020. Cele șapte proiecte aprobate la finanțare se ridică la suma de 161.624.021 de lei.
La sfârșitul anului trecut a fost recepționat primul proiect ”Îmbunătățirea regenerării fizice și socio – economice a comunității din zona marginalizată – Case Sociale str. Octav Băncilă”. Prin intermediul programului s-a dorit promovarea coeziunii sociale prin îmbunătățirea mediului construit, care să conducă la o creștere a calității vieții populației din zonă.
Autoritățile locale au emis ordinul de începere a lucrului la construcția caselor sociale din suburbia Rediu a municipiului Vaslui în prima jumătate a anului 2021, valoarea totală a investiției fiind de 3.880.561 lei. Pe lângă construcția de case sociale, în zonă au fost extinse rețelele de apă și canal, infrastructura rutieră a fost reabilitată, trotuarele au fost amenajate etc.