Valul cinci al pandemiei – o rachetă care îi va căuta pe nevaccinați
Deși a fost preconizat să ajungă în România la sfârșitul lunii ianuarie, se pare că vârful valului 5 al pandemiei va veni mult mai devreme și va fi mult mai înalt decât se preconiza până acum. La 1 februarie am putea avea până la 25.000 de infectări noi pe zi.
Cel mai optimist scenariu de evoluție a curbei Omicron în România arăta că vârful valului va fi în jurul datei de 10 februarie, aproximativ 20.000 de cazuri, iar un debut evident al valului va fi în a doua săptămână a lunii ianuarie. Din păcate, vedem că Omicron a debutat mai repede, încă de săptămâna trecută. Numărul de cazuri de săptămâna trecută deja a crescut cu 85%, aproape 90%, față de săptămâna precedentă, așadar avem un debut în forță. Cifra de luni mă îngrijorează foarte tare, pentru că de obicei cifra de luni este minimul săptămânal. (…)
Este posibil ca marți să avem 3.000 de cazuri în România, nu peste două săptămâni, așa cum era în curba optimistă. Noua curbă arată că putem avea vârful valului mai devreme, încă de la 1 februarie și mai înalt, spre 25.000 de cazuri.
„Omicron, o rachetă care îi va căuta pe nevaccinați”
Octavian Jurma: Omicron este ca o rachetă teleghidată care îi va căuta foarte repede pe cei neprotejați, vulnerabili. Cei nevaccinați sunt internați în proporție de 90%, inclusiv în țări cu rate de vaccinare de 90%. Omicron este atât de infecțios încât îi găsește și pe cei care în mod normal ar fi fost protejați de imunitatea de turmă.
Chiar daca este mai puțin patogenă decât Delta, din datele pe care începem să le avem, reiese că este chiar mai patogenă decât Alpha, iar pentru noi valul Alpha a fost devastator, am avut peste 10.000 de decese.
Ar putea un lockdown să oprească valul 5 al pandemiei?
Octavian Jurma: Valul Omicron va trece, asta este o certitudine. Va trece, probabil, mai repede decât valul Delta, însă vedem că imunitatea dobândită prin infectare, care este atât de promovată de grupurile antivaccinare, nu ne oferă o protecție pe termen lung. Această variantă Omicron a evoluat ca să ocolească imunitatea indusă natural după Delta.
Știm să oprim acest val, însă costurile sunt tot mai mari, pe măsură ce amânăm. Dacă am fi oprit o nouă variantă anul trecut pe vremea asta, cu o lună de carantină, urmată de vaccinare, ar fi fost gata cu pandemia.
În acest moment carantina nu ne mai ajută, ar fi fost simplu să închidem totul o lună și gata, am scăpat, dar nu mai este cazul. Soluția este să strângem din dinți, să ne vaccinăm la 6 luni pentru următorul an, probabil, și dacă avem noroc și valul Omicron va lăsa o imunitate bună, atunci putem reduce în primul stadiu virulența, astfel încât să fie mult mai puține persoane internate, iar mai apoi să reducem circulația virusului, prin mască, certificat și vaccin.