Home » National » Măști chirurgicale sau tip FFP2? Autoritățile vor decide astăzi ce tip de mască se va impune în valul cinci al pandemiei

Măști chirurgicale sau tip FFP2? Autoritățile vor decide astăzi ce tip de mască se va impune în valul cinci al pandemiei

Astăzi este o zi decisivă pentru viitorul românilor! Autoritățile vor decide, miercuri, în cadrul unei ședințe a Comitetului Național pentru Situații de Urgență (CNSU), noile restricții și măsuri care se vor aplica în contextul valului 5 al pandemiei de Covid-19 din România. Astfel, conform surselor din Guvern, printre măsurile propuse și discutate se numără purtarea obligatorie și corectă a măștii chirurgicale sau tip FFP2 în toate spațiile publice închise și deschise, cu excepții.

Printre măsurile noi propuse de CNSU se numără și obligația ca doar masca de protecție de tip medical sau FFP2 să fie folosită, astfel încât să acopere gura și nasul, în toate spațiile publice închise și deschise, în condițiile stabilite prin ordinul comun al ministrului sănătății și al ministrului afacerilor interne. Aceasta înseamnă că măștile textile nu vor mai fi acceptate.

Excepție de la măsura prevăzută fac următoarele categorii de persoane:

  1. a) copiii cu vârsta mai mică de 5 ani;
  2. b) persoanele care sunt singure în birou;
  3. c) prezentatorii TV și invitații acestora, cu condiția respectării distanței de 3 metri între persoane;
  4. d) reprezentanții cultelor religioase, în timpul slujbelor, cu condiția respectării distanței de 3 metri între persoane;
  5. e) vorbitorii aflați în spații închise sau deschise cu condiția respectării distanței de minimum 3 metri între aceștia și oricare din celelalte persoane din public;
  6. f) persoanele care desfășoară activități fizice intense și/sau în condiții de muncă solicitante (temperaturi ridicate, umiditate crescută etc.) sau activități sportive.

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, recomandă purtarea măștilor chirurgicale sau FFP2, în locul măştilor textile. El spune că masca este principalul mijloc de protecţie, alături de vaccinare, în valul 5 al pandemiei. Ministerul Sănătăţii a elaborat o serie de măsuri și recomandări pentru populaţie şi instituţii, înaintea valului 5.

About Axinte Radu Alexandru

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*