Pentru a veni în sprijinul populaţiei judeţului Vaslui, Direcţia de Sănătate Publică Judeţeană Vaslui, face o serie de precizări privind traseul pacientului confirmat cu infecţia SARS-CoV2, potrivit Ordinului M.S. nr. 3009/2021 din 30 decembrie 2021, după cum urmează: pacienţii asimptomatici vor fi izolaţi la domiciliu şi monitorizaţi prin medicul de familie pentru o perioadă de 10 zile; pacienţii simptomatici vor fi evaluaţi clinic de către medicul de familie şi, după caz, imagistic şi biologic de medicii specialişti din centrele de evaluare astfel: evaluare clinică a pacientului: simptome, evaluare puls arterial, saturaţia sângelui cu O2, tensiune arterială, temperatură, greutate; identificarea factorilor de risc: boli cardiovasculare, inclusiv HTA; diabet zaharat tip 1 şi tip 2;
obezitate cu indice de masă corporală peste 30%; boli respiratorii cronice, inclusiv astmul bronşic; insuficienţă renală cronică, pacienţii cu dializă cronică; hepatopatii cronice; imunodepresii semnificative, inclusiv boli neoplazice, transplant de organ sau de celule stern, talasemie, anemie falcipară, terapie imunosupresoare sau SIDA; vârsta peste 65 de ani; copiii de 12 – 17 ani cu patologii severe asociate; evaluarea antecedentelor personale patologice/medicaţie pentru afecţiuni cronice, dacă este cazul; interpretarea rezultatelor de laborator şi a rezultatelor imagistice (pentru pacienţii care sunt evaluaţi în centrele de evaluare).
În urma evaluării pacienţii fără factori de risc care au manifestări clinice uşoare de COVID-19, care nu necesită oxigenoterapie, vor fi trataţi şi monitorizaţi la domiciliu prin medicul de familie.
Pacienţii fără factori de risc care au manifestări clinice medii de COVID-19, care nu necesită oxigenoterapie, vor fi îndrumaţi de urgenţă pentru evaluare în centrele de evaluare, după care vor fi primi tratament antiviral şi vor fi monitorizaţi ulterior la domiciliu prin medicul de familie.
Pacienţii cu COVID-19 monitorizaţi la domiciliu vor fi îndrumaţi de urgenţă pentru evaluare în centrele de evaluare în vederea intemării/iniţierii tratamentului specific, prin intermediul serviciului 112, în situaţia existenţei următoarelor simptome: febră înaltă persistentă mai mult de 5 zile sau care reapare după o perioadă de afebrilitate; tuse seacă intensă sau care se accentuează; SpaC>2 < 94% la pacientul fără afectări respiratorii anterioare COVID-19; dispnee nou-apărută sau accentuarea unei dispnei preexistente; dureri toracice la inspirul profund; astenie marcată; mialgii intense.
Pacienţii care nu necesită oxigenoterapie care au manifestări clinice uşoare sau medii de COVID-19 şi care au factori de risc vor fi direcţionaţi prin intermediul serviciului 112 sau se vor deplasa individual, cu evitarea utilizării transportului în comun, pentru a fi evaluaţi în centrele de evaluare, pentru a se decide dacă au indicaţii/contraindicaţii de administrare de anticorpi monoclonali neutralizanţi şi dacă necesită internare de zi sau continuă. în cazul în care există contraindicaţii/refuz/indisponibilitate a anticorpilor monoclonali neutralizanţi, pacienţilor li se pot prescrie antivirale eficiente în COVID-19 cu administrare orală.
Pacienţii care prezintă semne de agravare legate de infecţia cu SARS-CoV-2, respectiv simptomele sus menţionate sau nu prezintă semne de agravare legate de infecţia SARS-CoV-2, dar au o decompensare a bolii de fond în timpul monitorizării la domiciliu, vor fi direcţionaţi la spital prin intermediul serviciului 112 pentru a fi internaţi.
Pacienţii care necesită oxigenoterapie, care au manifestări severe de COVID-19 sau cei care necesită suport al unei/mai multor funcţii vitale şi/sau au sepsis/şoc septic (cu stare critică) vor fi intemaţi/direcţionaţi la spital pentru internare prin intermediul serviciului 112. Excepţie vor face doar cei care vor refuza internarea, refuz exprimat în scris, în pofida informării privind riscurile evolutive.
Pacienţii care nu au manifestări severe determinate de COVID-19, dar care au alte afecţiuni care impun asistenţă spitalicească din cauza imposibilităţii acestora de a fi trataţi şi monitorizaţi eficient la domiciliu vor fi intemaţi/direcţionaţi la spital prin intermediul serviciului 112.
REGULI DE IGIENĂ PENTRU PERSOANELE CARANTINATE / IZOLATE:
Persoanele aflate în carantină/izolare, precum şi persoanele din aceeaşi locuinţă sau gospodărie trebuie să respecte următoarele reguli igienice şi îndrumări: Persoana carantinată/izolată se va plasa într-o cameră individuală, bine aerisită (de exemplu, aer condiţionat sau aerisirea cu geamurile deschise). Persoana carantinată/izolată îşi limitează deplasările prin casă, evitând să circule prin spaţiile comune (de exemplu: bucătărie, baie), spaţii ce vor fi bine aerisite prin deschiderea geamurilor. Este necesar ca membrii familiei să stea în alte camere sau, dacă acest lucru nu este posibil, să păstreze o distanţă de cel puţin 1 m faţă de persoana izolată (de exemplu, să doarmă într- un pat separat).
Igiena mâinilor trebuie să fie riguroasă, înainte şi după prepararea mâncării, înainte de a mânca, după folosirea toaletei şi ori de câte ori mâinile par murdare. Dacă mâinile nu sunt vizibil murdare, se poate folosi un dezinfectant de mâini pe bază de alcool. Pentru mâini vizibil murdare, se recomandă apă şi săpun.
Când se efectuează spălarea pe mâini cu apă şi săpun, se folosesc, de preferat, prosoape de hârtie de unică folosinţă pentru a usca mâinile. Dacă acestea nu sunt disponibile, se utilizează prosoape obişnuite curate care vor fi înlocuite atunci când se udă sau cât mai des posibil.
Lenjeria şi ustensilele de masă dedicate se folosesc doar de către persoanele izolate; aceste articole trebuie curăţate cu apă şi detergenţi obişnuiţi după utilizare şi pot fi reutilizate.
Suprafeţele care sunt frecvent atinse în camera în care este izolată persoana, cum ar fi: noptierele, cadrul patului şi alte piese de mobilier pentru dormitor, se curăţă şi se dezinfectează zilnic.
Suprafeţele băilor şi toaletelor se curăţă şi se dezinfectează cu un dezinfectant obişnuit pe bază de clor, cel puţin o dată pe zi.
Hainele, lenjeria de pat şi prosoapele de baie şi de mâini ale persoanei izolate se curăţă cu detergent obişnuit, folosind maşina de spălat la 60 – 90°C, şi vor fi uscate bine.
Atunci când strănută sau tuşesc, persoanele izolate/carantinate îşi acoperă gura şi nasul cu şerveţel de unică folosinţă sau strănută/tuşesc în plică cotului. Şerveţelul de unică folosinţă se aruncă imediat la gunoi, în sac de plastic, urmând spălarea imediată a mâinilor cu apă şi săpun.
În cazul în care apare cel puţin unul din următoarele simptome: tuse, febră, dificultăţi la respiraţie, durere în gât, se va contacta sistemul naţional unic pentru apeluri de urgenţă 112.