Home » National » Sorin Cîmpeanu, despre ridicarea mediei în funcție de care se oferă bursa de merit: „Au fost cereri de a ridica media pentru bursele de merit la 9,80. Eu mi-am asumat 9,50”

Sorin Cîmpeanu, despre ridicarea mediei în funcție de care se oferă bursa de merit: „Au fost cereri de a ridica media pentru bursele de merit la 9,80. Eu mi-am asumat 9,50”

În condițiile scandalului provocat de ridicarea mediei în funcție de care se oferă bursa de merit de la 8.50 la 9. 50, Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu a declarat că au fost cereri de a ridica media pentru bursele de merit la 9,80, însă el a asumat pragul de 9,50. Ministrul a precizat că, în momentul de față primesc 25% din elevi burse de merit., în timp ce „în orice sistem de educație care nu își fură căciula elevii de top sunt maximum 10%”.

„Lucrurile vor fi reglate la nivelul noului proiect al Legii educației naționale. (…) Avem soluții foarte simple. A fost ideea de a încadra într-un procent de 10% elevii care sunt de merit. În orice clasă sunt, primii 10% să fie considerați de top, indiferent de clasă, pentru că sunt licee în care notele se iau foarte greu și alte școli și licee în care notele mari se iau foarte ușor”, a precizat ministrul Educației.

„În momentul de față primesc 25% din elevi burse de merit. (…) Este o asumare a mea totală. Oricum 25% este și așa este prea mult, pentru că au fost cereri de a ridica plafonul la 9,80. (…) În orice sistem de educație care nu își fură căciula elevii de top sunt maximum 10%, restul sunt elevi din alte categorii”, a subliniat acesta. 

Ministrul Educației a susținut că pragul de 9,50 pentru bursele de merit a fost cunoscut din octombrie 2021, iar decizia a fost luată pentru a mări cuantumul tuturor burselor.

 

About Axinte Radu Alexandru

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*