Home » National » Indicele global al preţurilor la produsele alimentare a atins în 2021 cel mai ridicat nivel

Indicele global al preţurilor la produsele alimentare a atins în 2021 cel mai ridicat nivel

Indicele global al preţurilor la produsele alimentare a crescut cu 28,1% în 2021, la cel mai ridicat nivel din ultimul deceniu, şi speranţele revenirii la condiţii de piaţă mai stabile anul acesta sunt modeste, a anunţat joi Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO), transmite Reuters, citată de Agerpres.

FAO publică propriul său Food Price Index, care măsoară modificările de preţuri înregistrate la un coş de alimente format din cereale, uleiuri vegetale, lactate, carne şi zahăr. În 2021, acest indice a crescut până la 125,7 puncte, cel mai ridicat nivel după cel de 131,9 puncte din 2011.

Preţurile mai ridicate la alimente au contribuit la majorarea inflaţiei, deoarece economiile se redresează în urma crizei provocate de pandemie, iar FAO a avertizat că în ţările dependente de importuri costurile mai ridicate îi pun în pericol pe cei săraci.

 FAO şi-a exprimat prudenţa privind posibilitatea atenuării presiunilor preţurilor în 2022.

„Deşi în mod normal preţurile ridicate ar urma să facă loc producţiei majorate, costul ridicat al factorilor de producţie, evoluţia pe plan global a pandemiei şi condiţiile climatice mai nesigure ca niciodată lasă puţin loc pentru optimism în privinţa revenirii la condiţii de piaţă mai stabile, inclusiv în 2022”, a apreciat economistul FAO Abdolreza Abbassian.

Creşterea preţurilor îngrăşămintelor, în urma majorării preţurilor energiei, a sporit costurile pentru fermieri pentru producerea recoltelor, provocând dubii privind randamentele culturilor din 2023.

„Indicele lunar al FAO s-a atenuat uşor în decembrie, dar a urcat în precedentele patru luni, reflectând cererea solidă din ultimul an şi recoltele sub aşteptări. Indicele a urcat la 133,7 puncte în decembrie, de la o cifră revizuită de 134,9 puncte în noiembrie.

Cu excepţia produselor lactate, preţurile tuturor categoriilor din indicele global al preţurilor la produsele alimentare s-au atenuat în decembrie, scăderi semnificative fiind la uleiurile vegetale şi la zahăr, pe fondul temerilor privind evoluţia pandemiei şi declinul recoltelor de grâu din emisfera sudică. Pe ansamblul anului trecut, toate categoriile au înregistrat creşteri semnificative, iar indicele privind preţul uleiurilor vegetale a atins un nivel record”, a informat FAO.

About Axinte Radu Alexandru

%d blogeri au apreciat: