Home » National » Mai bine de 14.000 de tone de deșeuri care urmau să intre în România au fost trimise înapoi țărilor de proveniență

Mai bine de 14.000 de tone de deșeuri care urmau să intre în România au fost trimise înapoi țărilor de proveniență

În primele 11 luni din 2021, Poliția de Frontieră Română a identificat peste 224 cazuri de transport ilegal de deşeuri din state din Europa.

În urma verificărilor efectuate de autorităţile competente (Garda Naţională de Mediu, Direcţia Generală a Vămilor etc.), s-a stabilit faptul că mărfurile, în cantitate totală de peste 14.000 de tone, erau deşeuri, care nu corespundeau cu datele declarate şi cuprinse în documentele prezentate autorităţii vamale, respectiv nu îndeplineau condiţiile legale de intrare din punct de vedere al legislaţiei de mediu.

Ulterior, deşeurile, constând în metal și hârtie, aluminiu, textile, cauciuc, lemn, baterii și bucăți de azbest, sticlă, material feros, componente de vehicule scoase din uz, aparate de uz casnic, echipamente electrice şi electronice etc. au fost înapoiate pe teritoriul statului vecin (la frontiera terestră), respectiv firmelor exportatoare (la frontiera maritimă), deoarece nu pot fi puse în circulaţie pe teritoriul României.

De asemenea, în perioada analizată, la nivelul structurilor poliţiei de frontieră au fost întocmite 22 dosare penale.

Cele mai multe evenimente au fost înregistrate la frontiera cu Bulgaria – în zona de competenţă a I.T.P.F. Giurgiu, fiind înregistrate 94 de cazuri cu aproximativ 5.975 de tone de astfel de deşeuri. În ceea ce priveşte punctele de trecere, cel mai folosit a fost P.T.F. Giurgiu, dar şi P.T.F. Călăraşi, P.T.F. Turnu Măgurele, P.T.F. Calafat, P.T.F. Bechet şi P.T.F. Zimnicea.

La Garda de Coastă – unde au fost înregistrate aproximativ 35 de cazuri, poliţiştii de frontieră împreună cu autorităţile competente din judeţul Constanţa au descoperit în total peste 6.960 de tone de deşeuri. Acestea au fost depistate în Portul Constanţa (în sistem containerizat), dar şi în P.T.F. Vama Veche, respectiv P.T.F. Negru Vodă.

About Axinte Radu Alexandru

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*