Începând de la 1 ianuarie 2022, un număr de 22.873 de pensionari din județul Vaslui vor beneficia de majorarea indemnizației sociale cu 25%. Practic, indemnizația socială crește de la valoarea de 800 lei la 1.000 de lei.
În paralel cu această majorare, valoarea punctului de pensie a crescut de la 1.442 lei la 1.586 lei. Actul normativ aprobat de Guvern mai prevede că începând cu anul 2023 valoarea punctului de pensie se majorează cu rata medie anuală a inflației, la care se adaugă 50% din creșterea reală a câștigului salarial mediu brut realizat, indicatori definitivi, comunicați de Institutul Național de Statistică.
În ultimele luni, pensionarii săraci fac rând la Casa Ajutor Reciproc a Pensionarilor (CARP) Vaslui să se împrumute. Creditele acordate au o valoare între 1.000 și 5.000 de lei. Sunt și situați în care pensionarii cer credite de 15.000 de lei, dar astfel de credite sunt recuperate foarte greu și se acordă o mare atenție giranților în astfel de cazuri. Solicitanții sunt sfăuiți să se gândească bine când iau astfel de credite, pentru că trebuie achitate rate în fiecare lună de 1.500 de lei.
Valentina Lupu, președintele CARP Vaslui, a spus că cei care îndăznesc să își ia împrumuturi mai mari au copii plecați în străinătate și aceștia le trimit bani să își plătească ratele.
„Noi ne uităm la giranți, pentru a fi siguri ca membrii noștri nu se înglodează în datorii. Este foarte greu de lucrat cu oamenii și, de ce să nu recunoaștem, este un oraș bătut de soartă. Copii au plecat în străinătate și lucrurile sunt foarte grele. Noi încercăm să îi ajutăm, caut soluții să îi ajut chiar de la mine. Nu există durere mai mare să fii la o vârstă și să nu ai ce îți trebuie, minimul necesar”, a spus Valentina Lupu, președintele CARP Vaslui.
(Dănuț CIOBANU)