National

Un copi de șase ani a căzut din telescaun la Poiana Brașov

Clipe de coșmar pentru un copil de 6 ani care a căzut, miercuri, dintr-un telescaun din Poiana Braşov, de la o înălţime de 5 metri.
Inspectoratul de Poliţie Judeţean Braşov a precizat că a fost sesizat, prin apelul unic de urgenţă 112, cu privire la faptul că un copil s-ar fi precipitat de la înălţime, în timp ce se afla într-un telescaun din staţiunea Poiana Braşov.

În urma examinării medicale la faţa locului, minorul nu prezenta vătămări corporale vizibile. Ulterior, copilul a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate.

Poliţiştii din cadrul Poliţiei staţiunii Poiana Braşov efectuează cercetări pentru a stabili cu exactitate cauzele şi împrejurările în care s-a produs incidentul, a mai precizat sursa citată.

Reprezentanții Salvamont Poiana Brașov spun că după cădere, copilul s-a ridicat și s-a deplasat singur până la stația inferioară, unde a fost găsit de salvamontiști.

„După examenul medical s-a constatat un traumatism minor la nivelul unui membru inferior, urmând să fie transportat în stațiune, unde au fost așteptați aparținătorii, în vederea luării deciziei de transport către unitatea spitalicească”, mai precizează sursa citată.

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button