Home » National » România a încheiat 2021 cu o inflație de 8,2%. Gazele s-au scumpit cu peste 50% față de 2020

România a încheiat 2021 cu o inflație de 8,2%. Gazele s-au scumpit cu peste 50% față de 2020

Rata anuală a inflaţiei a urcat la 8,19% în luna decembrie 2021, de la 7,8% în noiembrie, potrivit datelor publicate vineri de Institutul Naţional de Statistică (INS). Proiecţia BNR era de 7,5%.

Creșterea prețurilor vine în condiţiile în care mărfurile nealimentare s-au scumpit cu 10,73%, mărfurile alimentare cu 6,69%, iar serviciile cu 4,49%, față de decembrie 2020.

„Preţurile de consum în luna decembrie 2021 comparativ cu luna noiembrie 2021 au crescut cu 0,7%. Rata anuală a inflaţiei în luna decembrie 2021 comparativ cu luna decembrie 2020 este 8,2%. Rata medie a preţurilor de consum în ultimele 12 luni (ianuarie 2021 – decembrie 2021) faţă de precedentele 12 luni (ianuarie 2020 – decembrie 2020) este 5,1%”, arată INS.

About Axinte Radu Alexandru

%d blogeri au apreciat: