Home » Local » Atenție pensionari! Un nou indice de corecție pentru foștii beneficiari de pensie anticipată parțială

Atenție pensionari! Un nou indice de corecție pentru foștii beneficiari de pensie anticipată parțială

Pensionarii care au ieșit la pensie anticipată parțială în perioada 2001-2010 și, ulterior, au trecut la pensie de limită de vârstă după anul 2011 vor beneficia de un nou indice de corecție. Este vorba despre un indice de corecție corespunzător anului în care au ieșit la pensie pentru limită de vârstă.

În anul 2022, indicele de corecţie prevăzut la art. 170 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare, se menţine la 1,41.

Conform prevederilor art. 170 din Legea nr. 263/2010: „Pentru persoanele înscrise la pensie începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi, la punctajul mediu anual determinat în condiţiile art. 95 se aplică un indice de corecţie calculat ca raport între 43,3% din câştigul salarial mediu brut realizat şi valoarea unui punct de pensie în vigoare la data înscrierii la pensie, actualizată cu rata medie anuală a inflaţiei pe anul 2011. Indicele de corecţie se aplică o singură dată, la înscrierea iniţială la pensie.

Casa Județeană de Pensii (CJP) Vaslui a stabilit în cursul anului trecut sute de dosare noi de pensie. De asemenea, au fost soluţionate cereri de modificare de drepturi de pensie (recalculări, treceri de la pensie de invaliditate sau anticipată sau anticipată parțială la pensie pentru limită de vârstă, schimbări de grad, sistări de pensie, suspendări de pensie, modificare număr urmaşi, revizuiri ale dosarelor din oficiu).

„Activitatea instituției noastre se concentrează, în principal, asupra stabilirii şi plăţii drepturilor de pensie şi celorlalte drepturi de asigurări sociale şi acordării prestaţiilor prevăzute de Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice”, a precizat Loredana Enache, purtător de cuvânt al CJP Vaslui.

(Dănuț CIOBANU)

About Ciobanu Danut

%d blogeri au apreciat: