Despre polițistul care a provocat accidentul în Capitală, ministrul precizează, la fel ca procurorii, că agentul nu efectua o misiune cu caracter urgent. Referitor la cazul din Bolintin-Vale, unde locuitorii sunt revoltați pe comunitatea de romi, Bode spune că incidentul “a scos la iveală putregaiul unui sistem degradat de la an la an în ultimii 30 de ani.”

Principalele declarații:

  • Polițistul care a lovit cele două fete nu executa omisiune cu caracter de urgență.
  • Imaginea și comentariile cum că polițistul ar fi verificat cu piciorul dacă fata trăiește au fost la fel de șocante ca și accidentul în sine. Pentru mintea unui om normal, o astfel de imagine nu poate fi concepută, înțeleasă. Am verificat dacă acest lucru s-a întâmplat. Procurorul are acest dosar în administrare și această situație este parte în dosar, cu martori audiați.
  • Pentru că au fost discuții la nivelul opiniei publice, legea este foarte clară: În cazurile de conducere în regim prioritar, cel ce conduce mașina Poliției are obligația să circule cu prudență. El este scutit doar de partea contravențională, nu și de cea penală.
  • Am decis să reanalizăm, la nivelul ministerului, procesul de recrutare din surse externe, pe cât de necesar, pe atât de riscant în unele situații. Suntem obligați să recurgem la această procedură de selecție pentru a acoperi deficitul uriaș de personal, aproape 30 de mii de funcții.
  • Este necesar să creștem cifra de școlarizare atât în școlile postliceale, cât și la Academie. În 2022, avem cea mai mare cifră de școlarizare din ultimii 5-6 ani.
  • În ceea ce privește tragedia în care un om a murit, în orașul Bolintin-Vale: Aceasta a scos la iveală putregaiul unui sistem degradat de la an la an în ultimii 30 de ani. Resurse umane insuficiente, câteodată slab pregătite, câteodată în cârdășie cu puterea politică locală sau cu infractorii.
  • Bolintin-Vale, o comunitate cu aproape 15 mii de locuitori, aproape 15% populație activă. Avem sute de comunități în țară din această categorie. Ceilalți nu sunt nici șomeri, nici nu au alte venituri. Ne punem întrebarea din ce trăiesc și avem răspunsul de unde aceste cifre alarmante în zona de infracțiuni, de furturi etc.