Home » National » Conform unui studiu, persoanele care au avut o formă ușoară de COVID-19 pot avea probleme de memorie și atenție

Conform unui studiu, persoanele care au avut o formă ușoară de COVID-19 pot avea probleme de memorie și atenție

Conform unui studiu  realizat de Universitatea Oxford din Marea Britanie, persoanele care au făcut o formă ușoară de COVID-19 pot avea probleme de memorie și atenție chiar și la nouă luni după recuperare.

În cadrul studiului, cei 136 de participanţi care au testat pozitiv pentru coronavirus, dar nu au raportat simptome de lungă durată, au fost rugaţi să rezolve o serie de exerciţii pentru a le fi testate abilităţile cognitive şi memoria, scrie Agerpres.

Cercetătorii au descoperit că participanţii au avut probleme semnificative în a-şi aminti experienţe personale, ce fac parte din memoria episodică, până la şase luni după infectare.

Persoanele care s-au recuperat de COVID-19 pot dezvolta probleme cognitive cronice luni de zile după infectare

Ei au constatat, de asemenea, că acestor pacienţi le-a fost afectată capacitatea de a-şi menţine atenţia până la nouă luni după infectare.

„Ceea ce este surprinzător este că, deşi persoanele care au avut COVID-19 nu mai aveau simptome în momentul testării, ele au prezentat probleme de memorie şi atenţie”, a declarat dr. Sijia Zhao de la Departamentul de Psihologie Experimentală din cadrul Universităţii Oxford.

„Descoperirile noastre arată că oamenii pot dezvolta probleme congnitive cronice luni de zile după infectare”, a adăugat experta.

Cu toate acestea, cercetătorii care au realizat studiul au afirmat că persoanele care au experimentat probleme în ceea ce priveşte memoria episodică şi menţinerea atenţiei au revenit în mare parte la normal după şase şi, respectiv, nouă luni.

About Axinte Radu Alexandru

%d blogeri au apreciat: