Odată ce valul actual, care acum se extinde în toată Europa, „va exista pentru câteva luni o imunitate globală, fie datorită vaccinului, fie pentru că oamenii capătă imunitate din cauza trecerii prin boală, ceea ce va duce și la o scădere a sezonalității virusului. Așa că anticipăm că va exista o perioadă de liniște, înainte ca COVID-19 să revină spre sfârșitul anului, dar nu neapărat și pandemia”, a spus Kluge, care a avertizat totuși că este prea devreme pentru a pune un verdict cert, în condițiile în care coronavirusul a mai oferit surprize.

Și doctorul Anthony Fauci, coordonatorul luptei împotriva pandemiei din SUA a exprimat un optimism similar. El a declarat duminică la ABC News că numărul cazurilor de Covid scade brusc în anumite părți ale SUA și că “lucrurile arată bine”. Deși a avertizat împotriva “excesului de încredere”, el a spus că, dacă scăderea recentă a numărului de cazuri în zone precum nord-estul SUA continuă, “cred că veți începe să vedeți o schimbare în întreaga țară”.

Un virus devine endemic atunci când are o prezență constantă în populație, dar nu afectează un număr alarmant de mare de oameni și nu perturbă viața societății, așa cum se întâmplă într-o pandemie.