National

Numărul mare de cazuri COVID-19 din județul Iași a dus la redeschiderea Spitalului Modular de la Lețcani

Secțiile destinate celor cu forme medii de Covid sunt din nou pline în județul Iași, iar în câteva zile se va redeschide Spitalul Lețcani, destinat persoanelor infectate cu SARS CoV-2.  Față de valul 4 Covid, acum nu mai sunt aglomerate secțiile ATI, însă situația se schimbă atunci când este vorba de saloanele destinate celor cu forme medii spre severe de boală.

„Rata de infectare în secţiile non-ATI COVID a crescut foarte mult. De exemplu, în weekend, rămăseseră foarte puţine locuri, respectiv doar la Spitalul de Boli Infecţioase. De aceea, am decis să pregătim şi unitatea mobilă de la Leţcani pentru a prelua cazurile. Acum s-a deschis sistemul de încălzire şi se pregăteşte funcţionalitatea lui. Au fost pregătite echipele de medici, personal mediu şi personal de îngrijire, încât mâine, poimâine, în funcţie de creşterea numărului de cazuri, vom începe să internăm şi acolo”, a spus dr. Vasile Cepoi, directorul DSP Iaşi.

În acelaşi timp, numărul solicitărilor de testare la domiciliu este într-o continuă creştere. Practic, s-a dublat faţă de acum două săptămâni, ajungându-se la aproape 500 de solicitări pe zi.

Ieri, la Iaşi erau ocupate 380 de paturi, dintre care 19 la ATI, iar rata de incidență a ajuns în județ la 8,44 de noi cazuri raportate la mia de locuitori.

 

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button