Home » National » Vasile Dîncu: România are o rezervă strategică să primească câteva mii de posibili refugiați ucraineni

Vasile Dîncu: România are o rezervă strategică să primească câteva mii de posibili refugiați ucraineni

Ministrul apărării naţionale, Vasile Dîncu, adeclarat că în momentul de faţă România are gândită o rezervă strategică ce cuprinde un stoc important de locuri în care ar putea să cazeze mii de posibili refugiaţi.

„Există în momentul acesta un stoc, să spunem aşa, destul de important de locuri în care am putea să cazăm mii de posibili refugiaţi. Evident că avem şi o zonă de rezervă în care am putea să multiplicăm sau să aducem de trei, patru ori mai multe locuri, chiar până la zeci de mii, să spunem, în această zonă.

Deocamdată, rezerva strategică pe care o avem este gândită pentru câteva mii de posibili refugiaţi, pentru hrănire, pentru condiţii bune de viaţă şi evident că putem să aducem şi lucruri suplimentare.

Vom putea demonstra, dacă se va întâmpla asta, nu ne dorim să se întâmple, dar dacă s-ar întâmpla să fie nevoie, o să putem arăta şi noi partenerilor din NATO că suntem pregătiţi, cel puţin dacă nu avem o înzestrare aşa cum ne-am dori, la ultimul nivel, avem un foarte bun management al capacităţilor noastre din domeniile acestea, ale pregătirii defensive pentru conflict”, a afirmat Vasile Dîncu, conform Agerpres.

About Axinte Radu Alexandru

%d blogeri au apreciat: