În luna ianuarie a acestui an, inflaţia din zona euro a atins un nou record, 5,1%
Inflaţia din zona euro a surprins miercuri pieţele financiare, atingând un nou record şi amplificând presiunea asupra Băncii Centrale Europene pentru a acţiona prin politica monetară, transmite CNBC, citată de News.ro.
Costul vieţii pentru cele 16 naţiuni care împart moneda euro a crescut la 5,1% în ianuarie, în ciuda aşteptărilor pentru o scădere bruscă la 4,4%.
Inflaţia din decembrie a fost de 5,0%.
Euro a atins miercuri un maxim al sesiunii de 1,1309 dolari pe unitate, în urma informaţiei.
Consiliul guvernatorilor BCE se întruneşte săptămâna aceasta, un anunţ privind politica monetară urmând să aibă loc joi după-amiază.
Banca centrală a zonei euro urmează să se concentreze pe inflaţie, riscurile geopolitice, recenta creştere a randamentelor obligaţiunilor şi implicaţiile acesteia asupra condiţiilor de finanţare. O altă întrebare cheie va fi modul în care politica monetară independentă poate fi stabilită în regiune, într-un moment în care băncile precum Rezerva Federală a SUA intră într-un ciclu de înăsprire puternică.
„Inflaţia continuă să surprindă cu un nivel ridicat, Rezerva Federală a SUA pare să crească dobânzile de până la şase ori în acest an, începând cu 16 martie. În acest context, dezbaterea de la Banca Centrală Europeană va deveni probabil şi mai controversată decât înainte”, a declarat Holger Schmieding, economist şef la Berenberg Bank, într-o notă de cercetare.
Joi, piaţa va urmări dacă preşedintele BCE, Christine Lagarde, va aduce modificări la declaraţiile anterioare conform cărora o creştere a dobânzilor este ”foarte puţin probabilă” în 2022.
Un alt punct important pe ordinea de zi va fi reprezentat de tensiunile dintre Rusia şi Ucraina, inclusiv eventualele implicaţii.
„Dacă tensiunile se adâncesc, ducând la întreruperi în aprovizionarea cu energie către Europa, ne aşteptăm ca BCE să devină din ce în ce mai conciliantă, concentrându-se pe impactul creşterii economice şi al stabilităţii financiare, în ciuda probabilităţii unei inflaţii energetice mai mari pe termen scurt”, a explicat Anatoli Annenkov, analist la Societe Generale.
sursă: G4 Media.ro