National

Cod Galben de vânt puternic în Dobrogea, estul Munteniei și Moldova

Vântul puternic ne va pune bețe în roate astăzi. O atenţionare meteorologică Cod galben vizând intensificări ale vântului este în vigoare pe parcursul zilei de marţi în Dobrogea, estul Munteniei şi Moldova, potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie.

În intervalul orar 5:00 – 20:00, vântul se va intensifica treptat, la început în Dobrogea şi în estul Munteniei, apoi şi în Moldova, cu rafale de 55…65 km/h şi pe suprafeţe restrânse de peste 70 km/h.

Intensificări ale vântului vor fi pe alocuri şi în restul teritoriului, cu viteze în general de 50…55 km/h, îndeosebi în centru şi sud-vest, notează ANM.

Judeţele marcate cu Cod galben sunt Suceava, Botoşani, Neamţ, Iaşi, Bacău, Vaslui, Vrancea, Galaţi, Brăila, Tulcea, Constanţa, Ialomiţa (parţial) şi Călăraşi (parţial).

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button