AdministratieLocal

Fără drumuri județene din piatră sau pământ! CJ Vaslui alocă 176 milioane de lei pentru modernizarea infrastructurii

de Dănuț CIOBANU 

Consilierii județeni au aprobat bugetul local al județului Vaslui pentru anul 2022. În premieră la nivel local, din totalul veniturilor prognozate, 48% revin secțiunii de funcționare, iar 52% pentru secțiunea de dezvoltare.  Mai mult, din totalul cheltuielilor aferent capitolului de investiții, un procent de circa 60% este asigurat din fonduri europene. Dacă în anul 2017, bugetul pentru investiții era de numai 19 milioane de lei, în acest an cheltuielile pentru dezvoltare sunt de 298 milioane de lei.

Ciprian Trifan, vicepreședintele Consiliului Județean (CJ) Vaslui, a spus că pentru anul curent s-a încercat întocmirea unui buget sănătos cu prioritatea pe dezvoltare față de funcționare.

„CJ Vaslui își dă interesul să dezvolte acest județ. Pe lângă fondurile europene, la dezvoltare mai avem și excedentul bugetar din anul trecut pe care îl folosim la întreținere și cofinanțare. Mai sunt în implementare și proiectele prin PNDL 1 și 2, care sperăm anul acesta să le finalizăm. Vom vedea dacă și rambursările ne vor ajuta. În buget avem suma de 176 milioane de lei pentru infrastructură, iar noi ne dorim așa cum am mai spus și în mandatul trecut să reușim să terminăm partea de infrastructură pe care CJ-ul o are în subordine”, a precizat Ciprian Trifan.

La venituri, bugetul local pe anul 2022 este în sumă de 560.754.582 lei, iar la cheltuieli în sumă de 573.255.301 lei. Deficitul finaciar de 12.500.719 lei este finanțat din excedentul înregistrat la finele exercițiului bugetar 2021.

La secțiunea de funcționare a bugetului local al județului Vaslui, la partea de venituri se stabilește în sumă de 279.460.512 lei, iar la cheltuieli în sumă de 274.386.231 lei. De asmenea, la secțiunea de dezvoltare la partea de venituri se stabilește în sumă de 281.294.070 lei, iar la cheltuieli în sumă de 298.869.070 lei, cu un deficit de 12.500.719 lei.

În ceea ce privește secțiunea de dezvoltare în sumă de 176.406.921 lei privește finanțarea a șapte reabilitări și modernizări în continuare (170.526.637 lei) și opt proiectări cu execuție la reabilitări și modernizări noi de drumuri și poduri județene (3.400.000 lei). De asemenea, alte 15 cheltuieli de investiții aferente drumurilor și podurilor județene (1.480.284 lei) și 3 proiecte ce se finanțează în cadrul Fondului European de Dezvoltare Regională cu suma de 141.809.200 lei.

 

 

 

 

 

 

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button