Recomandări InfoCons pentru un Dragobete fără probleme!
Se apropie Dragobetele, recunoscută la nivel national drept sărbătoarea iubirii, zi în care îndragostiții obișnuiesc să își dăruiască reciproc cadouri și sa-și celebreze dragostea. Pe 24 februarie, cuplurile își dăruiesc ciocolată, bijuterii ori își organizează vacanțe departe de haosului cotidian.
Aplicația InfoCons te ajută sa alegi rapid si usor printr-o simpla scanare a codului de bare cadoul perfect! Apliactia InfoCons este o unealtă utilă pentru consumatori! Descarcă aplicația InfoCons, fie pe Android sau IOS și scanează produsele din supermarket sau de acasă, pentru a achiziționa produsele în cunoștință de cauză!
Deși, la o primă vedere, cadourile pentru Dragobete par „floare la ureche”, totuși atunci când achiziționați ciocolată, bijuterii, produse cosmetice sau pachete de vacanță pentru persoana iubită, trebuie să fiți atent la câteva aspecte care ar putea să vă ajute să evitați o surpriză neplăcută!
Pentru a vă ușura munca, InfoCons vine în ajutor cu un mini-ghid cu toate informațiile de care aveți nevoie în alegerea unui cadou pentru persoana iubită! Să începem!
- Ciocolată
Din cadou nu poate să lipsească o cutie de ciocolată, însă atunci când o alegeți, trebuie să fiți atent la următoarele informații:
- Etichetele produselor tip ciocolată trebuie să conțină: denumirea produsului, numele si adresa producatorului sau ale ambalatorului sau ale distribuitorului. Atunci când vorbim despre produsele din import, trebuie să ne asigurăm că pe etichetă există numele si adresa importatorului sau ale distribuitorului inregistrat in Romania, data durabilitatii minimale, cantitatea neta si conditiile de depozitare.
- Produsele din import, trebuie să fie însoțiete de etichete cu elemente de identificare în limba română
- Pentru ciocolata si produse din ciocolata: se mentioneaza in mod obligatoriu continutul de cacao substanta uscata, exprimat in procente, astfel: „cacao…% minim”. In cazul ciocolatei umplute se mentioneaza produsul de umplutura. Se excepteaza de la indicarea cantitatii nete produsele din ciocolata preambalate, cu o greutate mai mica de 50 grame. Aceasta exceptie nu se aplica produselor cu o greutate neta mai mica de 50 grame fiecare, atunci cand sunt prezentate intr-un ambalaj continand doua sau mai multe astfel de produse, daca continutul net total, inclusive ambalajul, este egal sau mai mare de 50 grame. In cazul produselor din ciocolata turnate si goale in interior, aceasta indicatie poate fi inlocuita cu continutul net minim. O mentiune privind adaosul de cafea sau bauturi spirtoase, atunci cand acesta depaseste 1% din masa produsului;
- Ciocolata proaspata trebuie sa prezinte o suprafata lucioasa, nestratificata si fara pete, sa fie onctuoasa, casanta la rupere fara senzatie de rugozitate la masticare, culoare si gust specific, iar drajeurile trebuie sa aiba suprafata neteda, lucioasa, uscata si nelipicioasa;
- Achizitionarea produselor se va face numai din locuri autorizate. Trebuie evitata cumpararea de la vanzatori ambulanti, chiar daca pretul oferit este comparativ mai mic;
- Inainte de cumparare, consumatorul trebuie sa verifice starea ambalajelor (integritate, etanseitate) si incadrarea produselor in data durabilitatii minimale, dupa caz, in data limita de consum stabilite de producator.
- Bijuterii cu pietre și metale prețioase
Pe lângă ciocolată, sigur vă doriți să surprindeți persoana iubită cu o bijuterie care să o pună în valoare. Dar știți la ce să fiți atent când achiziționați bijuterii?! Iată câteva sfaturi de care puteți ține cont pentru a cumpăra cadoul perfect!
- Asigurați-vă că locul de unde cumpărați beneficiază de o autorizație pentru vânzarea de obiecte din metale prețioase și pietre prețioase.
- Prețurile de vânzare a metalelor prețioase și a pietrelor prețioase nu sunt impuse de nici o instituție de stat.
- Evitați să cumpărați bijuterii de la persoane care „vă acosteaza” pe stradă sub diverse pretexte!
- Nu cumpărați obiecte din metale prețioase cu greutate suspectă!
- Cereți informații complete despre produs, preț, condiții de cumpărare (dacă acestea există) și, neapărat, precizarea că piatra este NATURALĂ.
- Feriți-vă de oferte de vânzări nesolicitate și de la persoane neautorizate.
- Asigurați-vă că veți primi un Certificat de calitateîn original, însoțit de factură sau bon fiscal.
Certificatul de calitate trebuie să conțină obligatoriu:
– detalii corecte, precise și complete referitor la produsul cumpărat (titlul metalului, natura pietrelor etc). Natural/Sintetic/Artificial
– datele de identificare ale operatorului economic de unde achiziționati produsul.
- Asigurați-vă că primiți factura fiscală sau bonul fiscal care să ateste cumpărarea produsului de la operatorul economic în cauză.
- Cereți informații suplimentare despre garanția oferită produsului și eventualele probleme de service care pot să apară.
- Verificați politica respectivei companii de returnare a bunurilor, în cazul apariției unor defecte ulterioare ce nu țin de cauze mecanice care pot interveni în momentul purtării.
ATENȚIE! În acest moment, pe teritoriul României nu există un laborator acreditat pentru pietrele prețioase.
Evitați să cumpărați bijuteriile din locuri neautorizate, chiar dacă prețul vă încântă! De regulă, un preț suspect de mic indică o calitate îndoielnică a bijuteriei. De aceea, dacă alegeți să îi cumpărați persoanei iubite o bijuterie, asigurați-vă că este o bijuterie ce are cu adevărat pietre prețioase sau care este confecționată cu adevărat din metale prețioase.
- Produse Cosmetice
În completarea cadoului perfect vine și un produs cosmetic și, pentru că am stabilit deja cum alegem ciocolata și bijuteriile, iată la ce trebuie să fiți atenți când alegeți produsele cosmetic:
- Fiți atenţi la preţuri, deoarece preţurile mici propuse sunt dubioase, ele provin cu siguranţă din filiere paralele ;
- Verificați dacă ambalajul are calitatea corespunzătoare valorii produsului; există posibilități frecvente ca un produs zis “de lux`, ambalat în pungă de plastic sau într-o cutie banală, să fie de fapt o contrafacere;
- Examinați cu atenţie eticheta, o calitate proastă a tipăririi poate ascunde o contrafacere;
- Unii producători şi importatori “de marcă` au adoptat voluntar personalizarea unor produse cu etichetă – hologramă, pentru securizarea lor şi pentru protejarea mărcii;
- Pe orice produs cosmetic trebuie să fie inscripţionat numele sau denumirea producătorului ori a persoanei responsabile cu introducerea pe piaţă, ori al importatorului de produse din afara UE ;
- Majoritatea produselor trebuie să aibă inscripţionată data de minimă durabilitate precedată de expresia `A se folosi preferabil înainte de`, urmată de dată sau de detalii asupra locului de pe ambalaj unde se afla inscripţionată aceasta dată, exprimată fie prin lună şi an, fie prin zi, lună şi an, şi cu cifre arabe;
- Achiziționați produse cosmetice numai din magazine şi/sau raioane specializate, unde se eliberează documente de cumpărare (factură, bon fiscal, chitanţa fiscală), de care vor avea neapărat nevoie în caz de reclamație; în plus, produsele originale nu se vând în afara lanţurilor de distribuţie cum ar fi tarabele sau persoane fizice “cu sacoşa.
- Unități de cazare și pârtii
Cadoul perfect este culminat de vacanța mult visată, departe de haosul cotidian. Și în acest caz, așa cum v-am obișnuit pe tot parcursul „Ghidului de Dragobete, trebuie să țineți cont de câteva informații utile care vă vor feri de o vacanță ruinată:
- Verificați AICI dacă unitatea de cazare dispune de toate dotările conform clasificării primite.
- Verificați AICI dacă pârtia este omologată.