National

Asociația Zi de Bine definitivează primul proiect în Moldova: „Pe trepte la școală”

Asociația Zi de Bine a amenajat un amfiteatru pe holul școlii din satul Icușeni, în cadrul proiectului Pe trepte la școală. Proiectul are scopul de a diminua rata abandonului școlar din satul Icușeni, comuna Victoria, prin realizarea unui spațiu creativ, cu ateliere diverse și activități atractive, care să ofere o nouă perspectivă de viitor copiilor. Demersul face parte din noul obiectiv al asociației, filiala ZDB Moldova, prin care Melania Medeleanu și Luciana Zaharia, fondatoarele Asociației Zi de Bine, își doresc să implementeze cât mai mult proiecte sociale și educaționale în zona Moldovei.

La inaugurare, copiii au avut parte de un spectacol de teatru susținut de Ateneul Național Iași, dar și de cadouri pentru ei și pentru frații lor.

Amfiteatrul servește mai multor scopuri: pe de o parte, poate fi folosit drept spațiu creativ sau loc de relaxare în pauzele celor mici, dar, în egală măsură, a fost gândit ca mobilier modular, se poate desface și transforma în spațiu de depozitare pentru obiectele copiilor. De asemenea, locul a fost echipat cu mese, scaune și videoproiector pentru activitățile care se vor desfășura aici.

Bugetul necesar pentru implementarea proiectului Pe trepte la școală – ZDBMoldova este de 15.000 euro și a fost asigurat de IULIUS și Let’s do it Media.

Am plecat de la Icușeni încărcați de energia și, mai ales, de bucuria celor mici. E fascinant cum simpla reamenajare, transformarea unui hol de școală într-un loc prietenos, poate să-i facă atât de curioși și de implicați. Nici n-au așteptat inaugurarea. Alături de prietenii de la A+Noima, cei care au gândit și au realizat implementarea, copiii au brodat scaunele cu iută și nu s-au dat în lături nici de la bidinea, când meșterii au colorat pereții. A fost bucurie pură, așa că ne vom întoarce cu drag la Icușeni de câte ori vom avea ocazia.”, declară Melania Medeleanu.

După finalizarea proiectului Pe Trepte la Școală, Asociația Zi de Bine, împreună cu Medlife și Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă, s-au alăturat efortului comun de ajutorare a Ucrainei.

”Fix acum doi ani se năștea Asociația ZI de BINE. Când izbucnea pandemia. N-am mai avut lansarea pe care ne-am fi dorit-o. Altele erau prioritățile, așa ca am făcut Scut pentru spitale. Plănuiam sărbătoare mare la aniversarea a 2 ani. A izbucnit războiul. Pare că nu ne iese cu tortul. Ieri la prânz (nr. joi, 24 februarie) , când ne uitam la mobilizarea de la granițe, ne-am spus ca nevoia e deja acoperită de aceasta societate civilă absolut spectaculoasă în astfel de vremuri. Atunci a sunat telefonul.”, declară Melania Medeleanu, co-fondator Asociația Zi de BINE.

Asociația Zi de Bine și Ambasada Ucrainei au realizat o listă de nevoi și, în mai puțin de 24 de ore, Medlife și Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă au strâns și transportat o donație de peste 30 de tone de aparatură medicală, materiale sanitare și medicamente către spitalele afectate de război – ecografe, paturi de spital, aparatură pentru sălile de intervenții chirurgicale, dispozitive medicale pentru dezinfecție și sterilizare, aparate de laborator și medicamente.

Pe lângă fondurile necesare implementării fiecărui proiect, ZDBMoldova are nevoie și de sprijinul ONG-urilor mici și mijlocii pentru a putea contura și implementa noi proiecte pentru cauzele ignorate din Moldova.

Cei care doresc să susțină proiectele realizate de Asociația Zi de Bine, o pot face fie printr-un SMS cu textul SUS la 8845 sau donându-și ziua. Mai multe metode de implicare pot fi găsite aici: https://www.zidebine.ro/doneaza.

În anul 2021, Asociația Zi de Bine, cu sprijinul partenerilor strategici Lidl România, Grupul E.ON România și UniCredit Bank, a finalizat 12 proiecte construite în domenii precum educație, sănătate mintală, incluziune socială și drepturile copilului, cu peste 5000 de beneficiari direcți și 12 ONG-uri sprijinite. Suma totală a proiectelor depășește 2.500.000 lei.

În anul 2020, Asociația Zi de Bine a facilitat implementarea a 10 proiecte sociale. Cauzele susținute de asociație au primit ajutorul a peste 50.000 de donatori persoane fizice și a 40 de companii, atrăgând donații de peste 1 milion de euro.

***

Despre Asociația Zi de BINE

Scopul Asociației Zi de Bine este acela de a crea comunități, de a sprijini mii de oameni aflați în situații vulnerabile și de a crea notorietate în jurul unor cauze ignorate. Asociația va susține câte un ONG în fiecare lună a anului. Fiecare cauză selectată de Asociația Zi de Bine se adresează unei comunități și se implementează cu ajutorul unui ONG local.

Mecanismul de funcționare este unul simplu: la fiecare început de lună se va anunța cauza susținută și se vor descrie nevoia și beneficiarii. La finalul lunii, donatorii vor afla ce s-a întâmplat cu banii și vor fi invitați să vadă rezultatul implicării lor.

Dacă aveți un proiect în care credeți, dar pentru care nu ați găsit încă finanțare, îl puteți înscrie pe www.zidebine.ro.

 

 

 

 

 

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button