Asociația Municipiilor din România condamnă și respinge în mod categoric agresiunea militară a președintelui Putin asupra Ucrainei
Asociația Municipiilor din România consideră că impactul provocat de conflictul armat dintre Federația Rusă și Ucraina, va avea multiple efecte negative asupra dezvoltării comunităților locale, atât de ordin economic, cât și de ordin social-umanitar.
Asociația Municipiilor din România condamnă și respinge în mod categoric agresiunea militară a președintelui Putin asupra Ucrainei. Politica revizionistă a lui Putin trebuie oprită acum și nici o concesie nu trebuie să îi fie facută.
Asociația Municipiilor din România consideră că impactul provocat de conflictul armat dintre Federația Rusă și Ucraina, va avea multiple efecte negative asupra dezvoltării comunităților locale, atât de ordin economic, cât și de ordin social-umanitar.
Primarii, reprezentând toate cele 109 municipii, reuniți în cadrul Asociației Municipiilor din România, consideră că au obligația să identifice căi și soluții pentru ca viața comunităților să se desfășoare în spiritul grijii față de cetățenii care ne-au investit cu această înaltă responsabilitate.
Ținând cont de faptul că:
– municipiile și orașele puternic dezvoltate înseamnă state puternice,
– autoritățile locale sunt cele care administrează și gestionează viața comunităților locale,
– municipiile și orașele sunt motoare de dezvoltare în fiecare țară,
– autoritățile locale, în speță aleșii locali, beneficiază de cel mai înalt grad de încredere publică,
– prin Carta Europeană a Autonomiei Locale ,,Autoritățile publice locale pot să coopereze, în condițiile prevăzute de lege, cu autoritățile administrației publice locale din alte state”,
Primarii municipiilor din România solicită Primarilor municipiilor și orașelor din Federația Rusă, în calitate de reprezentanți legitimi ai comunităților locale, să facă toate diligențele necesare față de autoritățile centrale pentru a opri acest război care nu reprezintă poporul rus și viitorul în care doresc să trăiască popoarele europene.
Acest război este războiul lui Putin, nu războiul rușilor împotriva fraților și surorilor lor din Ucraina
Tinerilor de astăzi trebuie să li se permită să învețe și să colaboreze, nu să se ucidă între ei pentru cauze și țeluri care nu sunt ale lor.
Dragi primari din Federația Rusă, războiul lui Putin nu este războiul dumneavoastră!
Noi nu blamam poporul rus pentru războiul lui Putin!
Poporul rus nu merită să fie stigmatizat pentru erorile liderului lor!
Dragi primari, vă rugăm să vă implicați și dumneavoastră pentru a opri acest razboi. Viitorul trebuie să fie al colaborării și nu al revizionismului și al războiului. Putin este interesat să rescrie trecutul, nu să construiască un viitor comun democratic.