Cinci femei regizoare premiate la ceremonia de închidere a Film O’Clock International Festival
Duminică, 6 martie, cea de-a doua ediție a Film O’Clock International Festival s-a încheiat cu decernarea premiilor secțiunii competiționale de scurtmetraj.
Festivalul s-a desfășurat simultan în perioada 1 – 6 martie în 6 cinematografe și centre culturale selectate din ţările de pe meridianul 25 grade longitudine estică: Lituania (Cinema Skalvija, Vilnius), România (Cinema Muzeul Țăranului, București), Bulgaria (Dom na kinoto, Sofia), Grecia (Studio new star art cinema, Atena), Egipt (AUC-Tahrir Cultural Center, Cairo) şi Africa de Sud (Cinema Labia, Cape Town).
Cele 12 titluri au fost selectate din aproape 100 de înscrieri de echipa curatorială a festivalului din care au făcut parte Mirona Radu (regizor, director festival Film O’Clock, România), Andrew Mohsen (critic de film, director al biroului artistic al Festivalului Internațional de la Cairo) și Dian Weys (scenarist și regizor, Africa de Sud).
Membrii juriului au fost Vassilis Vafeas (regizor, Grecia), Ada Solomon (producător, România), Ludi Kraus (director cinematograf, Africa de Sud) și Tharaa Goubail (actriță, Egipt).
Convinși în egală măsură de calitatea tehnică și artistică a producțiilor din competiție, juriul a decis să ofere excepțional trei mențiuni speciale onorifice pentru:
- Bellade Thelyia Petraki, 24 min., hibrid, Grecia, 2020
- Once Upon a Time in the Caféde Noha Adel, 16 min., ficţiune, Egipt, 2021
- Five Tigerde Nomawonga Khumalo, 11 min., ficţiune, Africa de Sud, 2020
Premiul Juriului, în valoare de 600 euro, oferit de DACIN SARA regizorului, a fost acordat Carinei Gabriela Dașoveanu pentru scurtmetrajul Love Stories on the Move (Prin oraș circulă scurte povești de dragoste), 21 min., ficțiune, România, 2021.
Motivația juriului a fost: “Pentru un film foarte original, intens și concis, care nu numai că este foarte bine realizat, cu o interpretare formidabilă, dar care amintește și de Caragiale în ceea ce privește scenariul”.
„Întotdeauna mi-am dorit să fiu actriță, dar mi-a fost teamă că oamenii mă vor vedea și mă vor judeca, așa că am decis să fiu persoana din spatele camerei. Dar, apoi, mi-am dat seama că a fi regizor de film este la fel de înfricoșător, pentru că oamenii se uită în interiorul tău, pentru că asta văd pe marele ecran. Este cel mai frumos sentiment că oamenii pot vedea ce este în interiorul meu și că au decis că le place ceea ce văd. Și este o onoare pentru mine.” – Carina Gabriela Dașoveanu, regizoarea Love Stories on the Move.
Premiul Publicului, oferit de UPFAR ARGOA, în valoare de 800 euro, a fost acordat producătorului filmului Nexting de Karina Logothetis, 11 min., ficţiune, Grecia/SUA, 2021, o parabolă despre firava conexiune a relațiilor din era digitală, care a fost votat drept favorit de majoritatea spectatorilor din cele șase țări.
Proiecțiile de filme de scurtmetraj au fost secondate de proiecții de filme clasice de artă din țările participante, ce au fost urmate de discuții ale curatorilor cu invitați speciali: renumitul regizor grec Pantelis Voulgaris, regizoarea egipteană de film documentar Tahani Rached și directorul de imagine și regizorul Nicolae Mărgineanu. Aceste sesiuni organizate în mediul online au fost transmise simultan în toate spațiile de desfășurare ale festivalului precum și pe pagina de Facebook.
Filmul documentar Apa ca un bivol negru, selectat de organizatori pentru a reprezenta România în festival va mai avea două proiecții speciale Film O’Clock pe 21 și 28 martie la Cinema Muzeul Țăranului pentru studenți și pentru seniori.
Suplimentar proiecțiilor și sesiunilor de întrebări și răspunsuri, Film O’Clock International Festival a organizat în mediul online două paneluri dedicate patrimoniului și oportunităților de colaborare între festivaluri din țările aflate pe meridianul 25 grade longitudine estică, precum și un masterclass pe tema jurnalismului de film cu Davide Abbatescianni, la care au răspuns peste 50 profesioniști din domeniu, din țările participante.
Festivalul este un eveniment anual, competitiv și nespecializat, iar cea de-a doua ediție a festivalului a fost organizată și produsă de Creatrix Fama și Fundația ABI.
Evenimentul a fost susținut de DACIN SARA, UCIN si UPFAR ARGOA.
Parteneri: Lithuanian Film Centre, Greek Film Centre, Muzeul Național al Țăranului Român, Cinema Muzeul Țăranului, Skalvija Cinema, Dom na kinoto, Labia Theatre, AUC – Tahrir Cultural Center, Studio new star art cinema, Asociația Culturală Româno-Elenă Artă și Cultură Athens, Ambasada Republicii Elene în România, Ambasada Lituaniei în România, Ambasada Bulgariei în România
Parteneri media: Radio Guerrilla, Hotnews, Agerpres, Zile și Nopți, Cinemap, Cărturești, Iqads, Films in Frame, Cinemagia, life.ro, Observatorul Cultural, Spotmedia, Romania Journal, Suplimentul de Cultură, Liternet, b365.ro, Film Menu, Aarc – All about Romanian Cinema, filme-carti.ro, MovieNews, PRwave, The Institute, Modern Times Review, Cinemaraton, Cineuropa.