O mamă, un copil și o valiză: Mamele și copiii din Ucraina au nevoie de sprijin, la punctele de frontieră și în centrele de refugiați. Povestea Taniei
Tania are 23 de ani, iar fetița ei un an și jumătate. A reușit să fugă din Odessa și a ajuns la Isaccea însoțită de mama soțului; soțul a rămas să lupte. Vrea să ajungă în Portugalia, unde o așteaptă prieteni de familie. În cuvintele ei, ”Doi părinți, un copil și o valiză. Acum am rămas doar noi două”. Crede că țara ei nu va fi învinsă.
Salvați Copiii România și-a consolidat echipa de psihologi, pentru a acorda asistență psiho-emoțională copiilor refugiați din Ucraina și mamelor lor. Organizația evaluează pe teren nevoile și acordă asistență umanitară, de la caz la caz, la nouă puncte de frontieră: Isaccea, Siret, Halmeu, Sighetu-Marmației, Giurgiulești, Rădăuți Prut, Mihăileni, Sculeni și Albița. De asemenea, asigură suport pentru copiii și familiile lor ajunși în centrele pentru solicitanți de azil din Rădăuți, Galați, Șomcuta Mare, Timișoara și București – produse pentru bebeluși, produse de igienă personală, alimente, jucării, haine și încălțăminte, precum și asistență juridică.
- Isaccea– Pentru că ajung preponderent mame cu copii, a fost amenajat un spațiu de tipul Mama și copilul.
- Sighet/Șomcuta Mare– Salvați Copiii a asigurat masă caldă la prânz pentru copii și adulți, majoritatea femei.
- Siret – Salvați Copiii a acordat asistență umanitară copiilor refugiați și a amenajat un spațiu prietenos pentru copii.
Nevoi identificate la frontieră, de echipele Salvați Copiii România:
- Persoanele care se refugiază din Ucraina au nevoie de informații clare despre procedura de azil și despre regimul de tranzit;
- E nevoie de consiliere psihologică – atât la frontieră, cât și în centre, sunt situații dramatice, cărora copiii le fac față cu greu;
- Este nevoie de materiale de primă necesitate: pături, căciuli, mănuși, cartele telefonice, încărcătoare externe, medicamente, hârtie igienică, saci menajeri.
Ce pot face cei care vor să ajute:
- Să sprijine programul de asistență umanitară printr-o donație AICI sau printr-un SMS cu textul Salvez la 8827 – donație singulară de 2 euro;
- Să ducă informația mai departe;
- Să rămână empatic și solidar, contează pentru noi!
CONTEXT
Organizația Salvați Copiii este activă în domeniul azilului încă din 1995, derulând o serie de proiecte ce oferă servicii educaționale și sociale adresate nevoilor specifice ale copiilor solicitanți de azil și refugiați, inclusiv minori neînsoțiți și persoane relocate. În cei 25 de ani de activitate în domeniul azilului, 9.200 de copii și familiile acestora au beneficiat de activități zilnice, asistență financiară, consiliere socială și psihologică și suport material și educațional.
Scopul intervențiilor Salvați Copiii este de a asigura și promova respectarea drepturilor copiilor solicitanți de azil și beneficiari de protecție internațională, dar și de a contribui la îmbunătățirea situației acestora, oferind servicii integrate pentru a răspunde prompt nevoilor copiilor la momentul sosirii în România, pe perioada procedurii de azil și după obținerea protecției internaționale, în vederea integrării în plan social și educațional.
Servicii oferite de Salvati Copiii pentru migranți
În 2021, Salvați Copiii a acordat o atenție deosebită furnizării de servicii directe copiilor, părinților și adulților vulnerabili solicitanți de azil sau beneficiari ai protecției internaționale. În contextul creșterii numărului minorilor neînsoțiți (2.174), intervenția Salvați Copiii s-a concentrat pe asigurarea nevoilor de bază la momentul sosirii pe teritoriul României. 1.190 de copii și 571 de adulți au primit ajutor în Centrele Regionale de Proceduri și Cazare pentru Solicitanții de Azil ale Inspectoratului General pentru Imigrări din București, Galați, Rădăuți, Șomcuta Mare și Timișoara.
Au fost desfășurate activități de asistență socială, cu accent pe acordarea de suport material pentru acoperirea nevoilor de bază, consiliere socială și informare. De asemenea, a fost oferit sprijin educațional pentru copii, în vederea asigurării accesului echitabil la educație. Au fost distribuite pachete cu materiale educaționale și recreative pentru copii, precum și pachete cu produse sanitare, îmbrăcăminte și alimente.
Astfel, numai în 2021, 1.020 de copii (dintre care 230 de minori neînsoțiți) și 352 de adulți au beneficiat de informare, iar 1.190 de copii și 571 de adulți au beneficiat de suport material pentru asigurarea nevoilor de bază la momentul sosirii în centre. Am oferit asistență în vederea accesării serviciilor sociale pentru 1.020 copii și 352 de adulți (consiliere, acompaniere, depunere dosare sociale, alocații, acte stare civilă, dosare de handicap etc.). Am colaborat cu unitățile medicale din centrele de cazare și am organizat sesiuni de informare pentru prevenirea răspândirii COVID-19, distribuind, totodată, pachete cu produse sanitare.
Persoană de contact: Lavinia Varodi, Coordonator program
lavinia.varodi@salvaticopiii.ro, + 40 721 329 101
Despre Organizaţia Salvaţi Copiii:
De 32 de ani, Salvați Copiii România construiește programe sociale, politici publice și practici solide în beneficiul copilului din România. Expertiza și complexitatea proiectelor la nivel național fac din organizație o instituție socială esențială, al cărei rol este medierea între societate și autoritatea publică, în beneficiul copilului. În cele peste trei decenii de activitate, Salvați Copiii a intervenit activ în societate, identificând soluții concrete pentru protejarea și sprijinirea copiilor vulnerabili, și a militat, în același timp, pentru o colaborare viabilă cu autoritățile decidente, pentru asigurarea interesului superior al copilului. Salvați Copiii și-a asumat rolul de supraveghere vigilentă a autorităților publice, în așa fel încât acestea să implementeze politici publice de durată care să corecteze cauzele care duc la vulnerabilizarea copiilor. Totodată, organizația a reușit să creeze rețele active de solidaritate, prin încurajarea responsabilității sociale a companiilor și a societății, în sens larg. În calitate de membru al Save the Children, cea mai mare organizaţie independentă din lume care promovează drepturile copilului şi care cuprinde 30 de membri şi desfăşoară programe în peste 120 de ţări, VIZIUNEA noastră este o lume care respectă, pentru fiecare copil, dreptul său la supraviețuire, educație, protecție și participare, asumându-ne MISIUNEA de a obţine progrese importante privind modul în care copiii sunt tratați și producerea schimbărilor imediate și de durată în viaţa acestora. Peste 2.900.000 de copii au fost implicați în programele și campaniile Organizației Salvați Copiii.