LocalSocial

Județul Vaslui, luat cu asalt de refugiații ucraineni! În ultimele zile vine din Ucraina o populație săracă

de Dănuț CIOBANU 

Numărul de refugiați ucraineni care intră în județul Vaslui crește de la o zi la alta. Dacă la începutul războiului din Ucraina treceau granița persoane potente financiar, care își închiriau singure spații pentru locuit, în prezent, avem de a face cu o populație mai săracă, care are nevoie de toată asistența autorităților locale. În cursul zilei de ieri urma să intre pe la vama Albița un convoi format din 18 autocare, persoane care vor fi transportate la tabăra din Huși și de acolo repartizate spre alte zone din țară sau străinătate.

Afluxul de refugiați din Ucraina spre județul Vaslui crește de la o zi la alta. Majoritatea refugiaților tranzitează România spre alte zone din țară sau alte state din Uniunea Europeană sau țări din afara spațiului comunitar. Pentru a face față valului mare de persaone care fug din fața războiului, autoritățile județene au oparaționalizat taberele de la Huși și Bârlad, unde se asigură fiecărei persoane tot ce este necesar pentru tranzit.

„Persoanele aflate în tranzit au posibilitatea de a se odihni câte ore, primesc o masă caldă și un pachet cu alimente pentru drum. Chiar reușim să asigurăm și transportul la Iași sau la București, în funcție de zonele unde doresc să ajungă”, a spus  Daniel Onofrei, prefectul județului Vaslui.

În primele zile ale războiului au ajuns în țara noastră persoane cu o situație financiară destul de bună, care și-au permis să închirieze camere la diferite pensiuni sau hoteluri din județul Vaslui. În prezent, au început să intre în județ persoane cu un statut social mai precar, iar autoritățile locale trebuie să asigure toată logistica pentru acești refugiați.

„Pentru aceste persoane asigurăm transportul la gara din Bârlad, iar de aici pe transportul feroviar la București, unde sunt repartizați pe alte trasee. Avem solicitări pentru Bulgaria, Grecia, din toate țările europene și nu numai. Din păcate, cei care pleacă în afara UE au nevoie de acte speciale și acolo vor avea unele probleme. În rest, noi încercăm să îi deplasăm cât mai repede și cât mai ușor acolo unde au nevoie”, a mai spus prefectul județului Vaslui.

În zona municipiului Huși sunt refugiați de o săptămână, persoane care sunt obosite și vor să se odihnească câteva zile pentru a-și continua drumul spre alte state. De regulă, refugiații sunt organizați în grupuri, și se așteaptă toate persoanele din respectivul grup pentru a se continua drumul.

Ioan Ciupilan, primarul municipiului Huși, a spus că sunt deja 100 de refugiați care vor fi cazați temporar în această tabără și urmează să se vadă care este fluxul de noi persoane care vin din Ucraina.

„Suntem foarte aproape de graniță și fluxul de persoane poate să fie tot mai mare. Nu avem nicio informație câți vor veni în continuare. Nu știm nicio dată când se va termina acest conflict. Împreună cu ISU am reușit să punem la dispoziție acest teren pentru instalarea unei tabere pentru refugiați”, a spus Ioan Ciupilan.

 

 

 

 

 

 

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button