National

ANOSR condamnă deciziile incoerente transmise de Ministrul Educației privind revenirea la învățământul fizic

Ministerul Educației a anunțat că a transmis o Notă universităților prin care anunță inaplicabilitatea prevederilor OUG 99/2021, trecerea la învățământ fizic pentru toate universitățile și „o scurtă perioadă de tranziție” la decizia universității. În același timp, anunță că universitățile au „obligația de a recupera activitățile didactice până la finalul semestrului II”.
Având în vedere aceste circumstanțe, ANOSR remarcă următoarele aspecte:
1. OUG 99/2021 a fost promovată de Ministerul Educației având aceeași conducere precum cea prezentă. Să înțelegem că Ministerul a promovat o normă destinată anului universitar 2021-2022, inclusiv în afara stării de alertă, pentru ca acum să declare prevederea legală inaplicabilă (în baza unei note, deși conform Codului administrativ ministrul emite ordine și instrucțiuni, al cărei temei nu îl cunoaștem și care este oricum inferioară legii)?
2. Dacă situația este astfel cum o prezintă Ministerul Educației, de ce a așteptat până înainte cu două zile anterior încetării stării de alertă să anunțe că nu este aplicabilă o prevedere clară introdusă în legislație chiar de minister prin care universitățile pot desfășura activități didactice online și după ridicarea stării de alertă, în anul universitar 2021-2022?
3. Ministerul anunță „o perioadă de tranziție”, deși anunță simultan că nu există bază legală pentru învățământ online. Cum e cuantificată perioada rezonabilă de tranziție? Aceasta poate fi o zi, o săptămână, o lună etc.
4. Ministerul anunță „obligația de recuperare a activităților”. Nu înțelegem despre ce activități se face referire? Dacă există o perioadă de tranziție, înseamnă că orele online realizate în interiorul acesteia nu sunt recunoscute? În acest caz, Ministerul anunță, de fapt, vacanță forțată pe perioada de tranziție?
Reacția ministerului este haotică și inexplicabilă în contextul actual. Studenții au nevoie de predictibilitate și faptul că se anunță de pe o zi pe alta schimbări din culpa ministerului (care a introdus prevederea din OUG 99/2021 pe care o consideră inaplicabilă acum și care a anunțat acest lucru doar cu două zile anterior ridicării stării de alertă) denotă o lipsă totală de respect față de studenți.
Reamintind argumentele expuse ieri, considerăm că fiecare universitate trebuie să decidă, cu consultarea studenților, mecanismul optim de continuare a anului universitar 2021-2022, inclusiv în regim online sau hibrid.
Solicităm Ministerului să susțină ce a susținut și promovat în 2021 și să mențină prevederile din OUG 99/2021 sau, dacă consideră necesar, să promoveze un nou act normativ cu acest conținut.

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button