Home » Local » Un tânăr din Bârlad a fost reținut de polițiști, după ce a furat un telefon mobil

Un tânăr din Bârlad a fost reținut de polițiști, după ce a furat un telefon mobil

Polițiștii  Biroului de Investigații Criminale, din cadrul Poliției Municipiului Bârlad, au identificat și documentat activitatea infracțională a unui tânăr, în vârstă de 21 de ani, din municipiul Bârlad, bănuit de comiterea infracțiunii de tâlhărie.

În urma cercetărilor efectuate, polițiștii au stabilit că, în data de 12 martie 2022, ora 18:00, persoana bănuită de comiterea infracțiunii, folosindu-se de un pistol de jucărie, ar fi amenințat și deposedat, prin smulgere, un tânăr de 18 ani, de un telefon mobil. Infracțiunea s-ar fi produs pe strada Cetatea de Pământ din municipiul Bârlad.

Prejudiciul, estimat la 1.000 de lei, a fost recuperat integral.

În cursul zilei de ieri, 12 martie 2022, în baza probatoriului administrat, polițiștii bârlădeni au luat față de tânăr măsura reținerii, pe o perioadă de 24 de ore. Tânărul a fost prezentat de către procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad, Judecătoriei Bârlad, cu propunerea luării unei măsuri preventive. Față de prezumtivul autor a fost dispusă măsura controlului judiciar, pe o perioadă de 60 de zile.

Cercetările sunt continuate de către polițiștii bârlădeni, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad, vederea stabilirii și probării întregii activități infracționale a tânărului.

 

About Ciobanu Danut

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*