Home » Agricultura » Subvenții de 600 euro/hectar pentru agricultura ecologică. Zeci de fermieri vasluieni au aderat la agricultura bio

Subvenții de 600 euro/hectar pentru agricultura ecologică. Zeci de fermieri vasluieni au aderat la agricultura bio

Fermierii vasluieni vor beneficia în acest an de o măsură de finanțare, dedicată agriculturii ecologice. În acest sens, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură a publicat, pe site-ul oficial, ghidul informativ pentru beneficiarii Măsurii 11 – agricultură ecologică. Banii vor fi alocați în două direcţii: conversia la metodele de agricultură ecologică şi menţinerea practicilor de agricultură ecologică. Pentru anul curent, valoarea subvenției pe hectar este de peste 600 euro, acești bani care pot fi solicitați de către fermierii activi care utilizează terenuri agricole și sunt înregistrați în sistemul de agricultură ecologică.

În ultimii ani, zeci de fermierii vasluieni au aderat la agricultura ecologică. Cei mai mulți producători practică agricultura în domenii precum apicultura, sectorul vegetal, activități de procesare (suc de mere, suc de cireșe și aromă de măr), comercianți de miere de albine și fructe etc.

„Agricultura ecologică este o activitate care impune  anumite restricții. În acest sector nu pot fi folosite îngrășăminte chimice de sinteză pentru fertilizarea solului și nici pentru combaterea bolilor și a dăunătorilor. Din acest punct de vedere, fermierii trebuie să găsească alte soluții care sunt admise pentru a desfășura o activitate de producție în sectorul agricol ecologic”, spunea Gigel Crudu, directorul Direcției pentru Agricultură a Județului Vaslui.

În etapa de producție la fermă în domeniul agriculturii ecologice, se interzice utilizarea organismelor modificate genetic (OMG-uri și derivatele acestora), a fertilizanților și pesticidelor de sinteză, a stimulatorilor și regulatorilor de creștere, hormonilor, antibioticelor.

În etapa de procesare a alimentelor, se restricționează folosirea aditivilor, a substanțelor complementare și a substanțelor chimice de sinteză folosite la prepararea alimentelor ecologice.

(Dănuț CIOBANU)

 

About Ciobanu Danut

%d blogeri au apreciat: