380 de refugiați din Ucraina au fost cazați în municipiul Vaslui. 6 persoane au cerut azil politic
Până la această dată, au tranzitat municipiul Vaslui un număr de 380 de refugiați din Ucraina. Aceste persoane au fost preluate din vamă și au fost cazate la cele două licee din oraș, unde li s-a acordat tot ceea ce este necesar pentru cele câteva ore cât au staționat în oraș.
„Sunt emoții mari pentru toți. Sunt oameni care au plecat de la caselor lor și au ajuns la noi, după care le-am asigurat transportul până la gară pentru a merge mai departe. Avem șase cetățeni care doresc azil politic, un loc de muncă, și am luată legătura cu cei de la Forțele de Muncă să vedem unde îi plasăm”, a precizat Vasile Pavăl, primarul municipiului Vaslui.
În ședința extraordinară de ieri a Consiliului Local Vaslui, a fost aprobată în unanimitate operaționalizarea următoarelor locații de cazare: Liceul Tehnologic Ion Mincu Vaslui și Liceul Ștefan Procopiu Vaslui.
Scopul operaționalizării locațiilor de cazare este reprezentat de asigurarea cazӑrii, a hranei şi a materialelor de igienӑ personalӑ pe perioada staționării temporare a cetățenilor străini sau apatrizi, aflați în situații deosebite și care nu solicită o formă de privind azilul în România.
Conform ultimelor date oficiale, 7.522 de persoane au tranzitat vama Albița, din care 2.311 persoane din Ucraina. De la tabăra de refugiați de la Huși pleacă autocarele spre vama Palanca, de unde se întorc cu refugiați. După ce fac o pauză în tabăra de la Huși, refugiații sunt trasferați către alte destinații: 769 la București și 24 la Iași, iar 36 de persoane sunt cazate.
(Dănuț CIOBANU)