Home » Local » Campanie IPJ! Școala „Dimitrie Cantemir” din Vaslui a găzduit ca temă „Siguranța în curte”

Campanie IPJ! Școala „Dimitrie Cantemir” din Vaslui a găzduit ca temă „Siguranța în curte”

Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Vaslui continuă activitățile de prevenire a victimizării minorilor, în cadrul Programului național „Școala Siguranței Tedi”, aflat la a 7-a ediție în anul școlar 2021-2022 . În data de 24 martie 2022, la Școala Gimnazială „Dimitrie Cantemir” din Vaslui, a avut loc activitatea numărul 10 din cadrul programului, având ca temă „Siguranța în curte”. Implicarea doamnei învățătoare și a celor 16 elevi de clasa a I-a a fost răsplătităde către Tedi prin premii.

Reprezentantul Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității și doamna învățătoare au explicat regulile de siguranță și împreună cu elevii au făcut exerciții din broșura Școala Siguranței Tedi. Invitații surpriză Tedi și doamna prezentatoare TV și blogger Simona Bălănescu au fost prezenți online.

Pe parcursul desfășurării activității, Tedi a fost invitat să adreseze elevilor întrebări referitoare la tema prezentată. Tedi a adresatcopiilor următoarele întrebări: „Ieși în curte sau pe stradă fără știrea părinților?”, „Te joci noaptea afară?”, „Te joci lângă calea ferată?”, „Stai în picioare când te dai în leagăn?”. Elevii au fost emoționați de prezența invitaților surpriză și au participat activ, oferind răspunsuri la aceste întrebări.

Doamna Bălănescu Simona de la emisiunea „Trăiește sănătos cu Simona” a purtat discuții cu elevii, le-a oferit sfaturi, felicitându-i la final pentru întreaga activitate. La finalul activității, elevii au primit premiile oferite de compania Maspex, constând în produse marca Tedi.

Școala siguranței Tedieste un program educativ inițiat și implementat de către compania Maspex România prin brandul Tedi și care se desfășoară în parteneriat cu Ministerul Educației și cu Ministerul Afacerilor Interne, prin Poliția Română – Institutul de Cercetare și Prevenire a Criminalității.

Programul se adresează doar elevilor de clasa I și are ca obiectiv transmiterea și asimilarea de către copii a informațiilor pentru evitarea pericolelor pe stradă, acasă, la locul de joacă, în vacanțe sau atunci când sunt în mediul online. Anul trecut a fost introdus un capitol suplimentar, ,,Igiena corpului şi a minţii’’, alcătuit atât din noțiuni teoretice cât şi din activități şi exerciții menite să le ofere elevilor, cadrelor didactice şi părinților un sentiment de siguranță referitor la contextul pandemic.

Numărul mare de elevi înscriși, 36.803 în anul școlar 2021-2022, demonstrează că inițiativa lui Tedi este din ce în ce mai apreciată. Suportul didactic constă în materiale necesare desfășurării programului la clasă, concepute astfel încât să respecte modul de învățare specific elevilor de clasa I – prin jocuri și activități educative. Toate materialele sunt în format electronic și sunt transmise învățătorilor gratuit, prin e-mail, de către Maspex, după finalizarea înscrierii – adaptarea materialelor elaborate de Tedi la vârsta copiilor și respectarea dreptului acestora la o educație de calitate.

În perioada 2015-2021, la acest program educativ au participat aproximativ 215.000 de elevi de clasa I din toată țara. De asemenea, copiilor le-au fost oferite de către polițiști următoarele recomandări: Nu ieșiți din casă fără știrea părinților sau a tutorelui!

Când iesiți din casănu purtați cheile într-un loc vizibil! Nu vă jucați afară după lăsarea întunericului și nici în locuri nepopulate. Aveți grijă când interacționați cu persoane străine! Nu trebuie să primiți niciodată de la acestea atenții sau dulciuri! Când vă jucați afară, aveți grijă la animalele necunoscute!  În cazul în care sunteți atacați de un câine, cea mai sigură poziţie este cea a „țestoasei”. Nu vă jucați cu obiecte găsite și necunoscute și nici cu recipienți de proveniență necunoscută! Persoanele minore nu au voie să utilizeze petarde sau alte materiale pirotehnice! Este interzis să vă jucați în locurile periculoase: lângă șosea, pe șinele de cale ferată, în clădiri părăsite. Fotbalul trebuie jucat, întotdeauna, cât mai departe de şosea, în locuri special amenajate.

 

 

About Ciobanu Danut

%d blogeri au apreciat: